Ieri a avut la Pitești meciul din etapa a V-a, din cadrul Ligii a II-a dintre FC Argeș și Energeticianul FC. Chiar dacă spectacolul nu l-au făcut neapărat jucătorii celor două echipe, cea din Argeș și cea din Petroșani, galeria a fost la înălțime făcând spectacolul de neuitat. Nocturna a adus un număr nesperat de suporteri la stadion.
Meciul nu a oferit momente importante, fazele de poartă fiind puține, cei din Petroșani s-au apărat exact, echipa noastră nereușind să înscrie niciun gol până la finalul partidei, nefiind ajutați nici de începerea ploii; deși galeria și-a susținut echipa până în ultimul minut.
Echipa noastră rămâne pe locul 6 cu 9 puncte din 5 meciuri, urmând a disputa următorul meci în deplasare în compania echipei Poli Timișoara, duminică 9 septembrie.












