CS Mioveni – SCM Piteşti 1–1 (1–1)
CS Mioveni şi SCM Piteşti au disputat miercuri un meci amical ce a avut loc la Ştefăneşti. Cele două echipe sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile şi aşteptă debutul noului sezon competiţional. Confruntarea a fost decisă chiar în primele zece minute: Ayza a deschis scorul pentru echipa din Mioveni în minutul 3 al partidei, iar trupa lui Dulcea şi Marincău a reuşit să restabilească egalitatea în minutul prin David, câteva momente mai târziu. Cele două formaţii mai au de disputat câte un singur joc de verificare înaintea primului meci de campionat. Galben-verzii vor evolua cu cei de la Chindia Târgovişte, în timp ce trupa lui Adi Dulcea va da piept cu FC Olt. În prima etapă a campionatului cei de la CS Mioveni vor evolua pe teren propriu cu ACS Poli Timişoara, în timp ce formaţia din Piteşti va evolua în deplasare cu echipa din Roşiori.
Claudiu Niculescu, antrenor CS Mioveni. „Nu am fost interesat în mod deosebit de rezultatul final al acestui meci amical pentru că nu aceasta a fost dorinţa mea. Am vrut doar să îmi văd toţi jucătorii la lucru, dat fiind faptul că avem 24 de jucători de câmp la echipa noastră. Am reuşit să ne facem antrenamentul şi acest lucru este cel mai important pentru formaţia noastră. Mai avem acum un singur meci amical până la ora primului meci oficial din noul campionat, aşa că trebuie să fim în cea mai bună formă înaintea confruntării cu cei de la ACS Poli Timişoara”, a declarat Claudiu Niculescu, antrenorul principal al echipei CS Mioveni.
Adrian Dulcea, antrenor SCM Piteşti: „CS Mioveni este una dintre cele mai bune echipe din seria ei şi cred că am jucat împotriva unei formaţii ce va termina campionatul între primele şase. Noi am reuşit să facem un joc destul de bun şi aceasta a şi fost dorinţa noastră principală, aceea de a arăta bine în faţa unui adversar destul de bun. Mai avem şi noi un joc după care vom intra în programul normal de pregătire dinaintea unui meci de campionat”, a declarat Adrian Dulcea, antrenorul principal al echipei SCM Piteşti.















