Până când ajung să fie expuse în muzee, obiectele istorice, animalele sau obiectele de artă trec prin procese de restaurare extrem de migăloase, iar oamenii care au pe mână aceste exponate sunt ca nişte chirurgi ai istoriei. Restauratorii, fie ai obiectelor din metal, lemn sticlă, textile, hârtie, ceramică, pictură sau animale împăiate, au o sarcină extrem de grea. Uneori trebuie să lucreze ani de zile pe un obiect pentru a-l readuce la lumină. În Argeş există oameni specializaţi pentru acest fel de muncă, care şi-au obţinut atestatul ca restauratori după o perioadă de practică egală cu aceea a medicilor rezidenţi. Despre câştigurile pe care le au aceşti oameni aproape că nu merită să amintim, salariul oferit într-o instituţie de stat fiind puţin peste cel mediu pe economie. Ceea ce fac, fac practic numai din şi cu pasiune.
Doctorandă în istorie
Ancuţa Soare a făcut facultatea la Universitatea din Piteşti, la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Şi-a luat apoi şi masteratul în istorie, iar acum trage din greu să îşi obţină şi doctoratul. „Microbul” restaurării a prins-o în timp ce făcea un curs în acest domeniu, fiind şcolită de Elena Rotaru, singurul restaurator pe care l-a avut Muzeul Judeţean Argeş până la înfiinţarea secţiei speciale pentru aşa ceva. Acum şi Ancuţa are privilegiul moral de a lucra cu obiecte de o vechime impresionantă. Ea lipeşte vase de ceramică, lut, chiar sticlă, fiind specializată în restaurarea acestor obiecte. „Lucrez cu diverse tipuri de răşini pentru restaurarea diverselor obiecte, şi întotdeauna cu mănuşi chirurgicale”, ne spune Ancuţa.
Fragmente de timp în mâinile ei
Ancuţa restaurează şi obiecte din sticlă, care pot fi şi ele refăcute, tot cu ajutorul unor răşini speciale. De asemenea, se ocupă şi de porţelanuri, iar ultima ei lucrare de acest fel a fost o farfurie pictată din secolul al XIX-lea. În timp ce ne vorbeşte despre munca ei, Ancuţa ne arată cabinetul de lucru. Pe masă are câteva „cioburi” istorice care la prima vedere nu au nicio însemnătate. Pentru „profani” ele nu fac doi bani, numai că sunt vechi de aproape 2000 de ani. „Am aici în atelier un chiup restaurat de mine, este un chiup din perioada anilor 110, aproximativ. În orice sit arheologic, ceramica este cea care spune cam de ce perioadă este vorba, pentru că ea are anumite caracteristici încadrabile în anumite perioade”, explică Ancuţa Soare, arătându-ne, cu mândrie chiupul (vas din lut, folosit pentru depozitarea alimentelor) refăcut chiar de mâinile ei.
