România se află într-un moment critic pentru stabilitatea sa financiară, în condițiile în care agenția de rating Fitch urmează să anunțe, în această noapte, dacă va retrograda țara în categoria „junk”. O astfel de decizie ar avea consecințe majore, putând împinge statul român spre împrumuturi externe dificile, inclusiv la Fondul Monetar Internațional (FMI).
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis că autoritățile sunt în contact permanent cu marile agenții de rating și încearcă să convingă că România rămâne o destinație sigură pentru investiții.
„Discuții la foc continuu cu agențiile internaționale. Am continuat azi dialogul cu reprezentanții Moody’s, iar între timp așteptăm raportul Fitch din această seară”, a declarat Nazare.
Potrivit acestuia, în cadrul evaluării în curs, oficialii români au prezentat situația bugetară și măsurile adoptate pentru reducerea deficitului, insistând asupra evoluției veniturilor, controlului cheltuielilor și reformelor aflate în implementare.
„Agențiile nu analizează doar cifrele la zi, ci și stabilitatea politică și capacitatea de a continua reformele. România trebuie să transmită stabilitate, coerență și responsabilitate”, a subliniat ministrul.
Ultima redută înainte de retrogradare
În prezent, România se află pe ultima treaptă recomandată investițiilor (investment grade), cu perspectivă negativă, la toate cele trei mari agenții internaționale: Fitch, Moody’s și Standard & Poor’s.
Decizia Fitch este considerată esențială, fiind văzută ca un barometru pentru investitori. În cel mai optimist scenariu, România își va păstra ratingul actual, rămânând însă la limită. Într-un scenariu negativ, considerat de unii analiști tot mai probabil, țara ar putea fi retrogradată în categoria „junk”, ceea ce ar însemna costuri mai mari de finanțare și presiuni suplimentare asupra economiei.
Indicatori economici îngrijorători
Contextul economic complică și mai mult situația. România înregistrează unul dintre cele mai mari deficite de cont curent din Europa Centrală și de Est, dublu față de media regională, în timp ce datoria externă a crescut accelerat.
Mai mult, perspectivele economice pentru 2026 indică riscul intrării în recesiune, România fiind singura țară din regiune aflată într-o astfel de situație, potrivit analizelor recente.
În paralel, instabilitatea politică și ritmul reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt atent monitorizate de agențiile de rating, care evaluează nu doar performanța economică, ci și capacitatea statului de a-și respecta angajamentele.
Miza: credibilitatea economică a României
O eventuală retrogradare în categoria „junk” ar afecta serios credibilitatea României pe piețele internaționale, ar crește dobânzile la care statul se împrumută și ar reduce interesul investitorilor.
În acest context tensionat, verdictul Fitch din această noapte este așteptat cu maxim interes, fiind considerat un moment de cotitură pentru economia românească.
Autoritățile încearcă, pe ultima sută de metri, să evite un scenariu negativ și să mențină România în categoria recomandată investițiilor.
Rămâne de văzut dacă argumentele prezentate vor fi suficiente sau dacă economia românească va primi o lovitură dură chiar în această noapte.


