Ioana Diaconu
Ceea ce se întâmplă în România e oribil! S-a mai întâmplat, însă, de fiecare dată când s-a produs alternanţa la putere şi se va mai întâmpla. Aşa înţelegem noi schimbarea, de la rădăcină la tulpină, până la frunză şi floare, vorba celebrei reviste Nature.
Băsescu nu e România şi nici PDL-ul nu este! România înseamnă mult mai mul. Circul pe care unii oficiali europeni şi-l permit la adresa ţării, faptul că nişte băieţi aflaţi la putere îndrăznesc să confunde ţara cu propriul lor interes, să o târască în războiul lor de doi bani, este inacceptabil.
Preşedintele Partidului Popular European, familie politică din care fac parte PDL şi UDMR, a definit Referendumul de suspendare a preşedintelui Băsescu drept „o lovitură de stat.” Despre puci, traseism politic şi lovituri de stat putem vorbi în fiecare zi în România. Acum s-a văzut?! În 2004, când a venit la putere Alianţa DA, nu s-a întâmplat la fel? Când vine PSD-ul la putere trecem şi sub influenţa ruşilor, nu-i mai avem doar pe americani. De ce nu vorbim şi despre asta? De ce să-l lăsăm pe Joseph Daul să vorbească despre o lovitură de stat? Despre asta putem vorbi doar noi, nu Monica Macovei şi toţi pedeliştii şi popularii. Ponta să facă bine să meargă la Berlin, Bruxelles şi Paris şi să le explice europenilor că suntem deranjaţi de dovezile de prietenie pe care familia PPE şi le permite, încercând să-l sprijine pe Băsescu, dar jignindu-ne pe noi, ca popor. Şi să facă bine să explice delegaţiilor parlamentare PSD (S&D) şi PNL (ALDE) ca, pe viitor, să nu îndrăznească să sprijine cu acelaşi tupeu reprezentanţii lor din România, atunci când iar se va produce alternanţa la putere. Una e un sprijin formal, firesc, aşa cum Merkel a făcut-o pentru Sarkozy, altceva este o acuză la adresa unui popor, a unei ţări, pe care îţi permiţi să o acuzi de atac împotriva democraţiei şi lovituri de stat. Să tacă Joseph Daul!
Într-adevăr, însă, vorbind între noi, ceea ce se întâmplă în România poate semăna cu orice, chiar şi cu o lovitură de stat. Este vorba, mai ales, de rapiditatea cu care lucrurile curg. În opoziţie, băieţii roş-galbeni n-au stat degeaba, au pus la cale un plan securisto-juridic excelent: întâi publică, în Monitorul Oficial, atribuţiile CCR, care nu mai are legătură cu Parlamentul, urmează apoi schimbarea din funcţie a Robertei Anastase şi a lui Vasile Blaga, astfel încât şefii Camerelor să nu mai aibă unde contesta decizia Parlamentului. Nu-i deştept?! Cât de inteligent este acest plan depinde doar de cât de mult au respectat Constituţia în toţi aceşti paşi.
E foarte bine cu Referendum. Da, să vorbească poporul, să spună ce vrea, să aleagă! Este foarte bine că ne alegem singuri preşedintele, că nu avem o republică parlamentară. Noi nu avem încă maturitatea politică pentru o asemenea republică! Vă imaginaţi ce talcioc ar fi între parlamentarii noştri, dacă votul pentru preşedinte ar depinde de ei? Vă imaginaţi că am avea cel mai şantajabil preşedinte din Europa? Vă imaginaţi ca România să fie o republică semi-prezidenţială, în care un singur om, preşedintele, să decidă aproape tot? Să ne întoarcem iar la Ceauşescu sau orice -escu vom alege? Da, să vorbească poporul! Băsescu ştie că s-a jucat pe marginea Constituţiei de multe ori, că a sprijinit PDL-ul vizibil, încălcând echidistanţa. Ar putea să nu plătească doar pentru el, ci pentru tot ce a însemnat „ciuma portocalie”, pedeliştii care n-aveau ce căuta în fruntea ţării. Dar nici ceilalţi nu sunt îngeri! S-ar putea ca românii să continue să dorească portocaliul de frica „ciumei roşii”. Vedem, pe 29 iulie. Şi-atunci… bine a spus preşedintele interimar Crin Antonescu: „Drumurile mele şi ale dumneavoastră, domnule preşedinte, oriunde v-aţi afla, se despart. Ne cam despărţim. Dacă nu veţi fi demis la Referendum eu, Crin Antonescu, mă retrag definitiv din viaţa politică”. E corect! Pe 29 iulie se aleg apele şi, oricare ar fi rezultatul, politicienii care pierd trebuie să dispară, pentru ca în România viaţa politică să înceteze să mai fie oribilă.
