Tragedie în comuna Lunca Corbului! Un bărbat de 40 de ani, din Bărăştii de Olt, s-a înecat în lacul de la marginea satului Mârghia de Sus, localitate care se învecinează cu localitatea sa de domiciliu. La fața locului au sosit poliţişti din Costeşti, un echipaj al pompierilor militari şi o ambulanţă SMURD. După două ore de căutări, Ilie Daniel a fost descoperit pe fundul apei şi adus la mal. Era în stop cardiorespirator iar personalul medical a încercat imposibilul: trei sferturi de oră au fost efectuate manevre de resuscitare, dar fără rezultat. Trupul fără viaţă a fost transportat la morga Spitalului Județean Argeș în vederea efectuării autopsiei, iar poliţiştii exclud varianta unei sinucideri. După cum afirma mama bărbatului, acesta plecase să facă baie, iar săpunul găsit lângă hainele acestuia confirmă spusele femeii.
S-a înecat în timp ce se spala în lac
Niciun comentariu


