Da, este afirmaţia făcută chiar de şeful administraţiei judeţene. Prins în morişca bugetării Argeşului şi a majorării de salarii şi susprins de conflictul cu directorul suspendat de la Evidenţa Populaţiei, Viorel Badea, Dan Manu se află astăzi în mijlocul unor dosare, pe tema banilor alocaţi pentru instituţii. Înainte ca judecătorii să dea startul unui dosar deschis de Viorel Badea în instanţă, Dan Manu a încercat strămutarea lui în alt judeţ. Declaraţia care ţine titlul acestui articol este făcută în cererea de strămutare a litigiului legat de salariile de la Evidenţa Populaţiei. Vă împărtăşim şi dumneavoastră, în formă integrală, poate cea mai uluitoare cerere de strămutare a unui conflict întâlnit până astăzi la nivelul instituţiilor publice argeşene.
Şi DGASPSC Argeş ar fi putut beneficia de decizia CCR
Scandalul majorării salariale din instituţiile judeţului Argeş, având cap de listă Consiliul Judeţean Argeş capătă proporţii uluitoare, prin prisma răfuielilor care au ajuns să fie purtate în instanţele argeşene. După cum se cunoaşte, Consiliul Judeţean Argeş se numără printre puţinii beneficiari ai majorării de salarii, aplicate în trei rânduri: prima dată, cu ocazia deciziei Curţii Constituţionale emisă în decembrie anul trecut, a doua oară- prin Ordonanţa nr 2 din acest an, care presupune o majorare de 20%, iar a treia oară prin Legea salarizării unitare din administraţie, care a dat liber consiliilor judeţene şi locale să-şi regleze câştigurile lunare între salariul minim pe economie şi maximum admis pe specialitate, dar nu mai mult decât salariul unui vicepreşedinte sau viceprimar de instituţie. Ceea ce nu se ştie la acest moment, la nivel public, este faptul că două alte instituţii din administraţia judeţeană au depus diligenţe să aplice decizia Curţii Constituţionale: Direcţia de Evidenţă a Populaţiei Argeş şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia a Drepturilor Copilului. Prima, cea condusă de Viorel Badea, a aplicat această decizie a CC exact în ziua în care şi Consiliul Judeţean a procedat la majorarea salariilor. Despre cea de-a doua ştim din surse că NU ar fi avut succes în aceste demersuri, din cauză că nu ar fi deţinut informaţiile necesare referitoare la documentaţie. DGASPDC Argeş ar fi cerut lămuriri despre aplicarea deciziei la Ministerul Muncii, dar, din nefericire, răspunsul de la minister ar fi sosit mult prea târziu pentru punerea în practică a hotărârii Curţii Constituţionale, care îi conferea drepturile de salariii majorate.
Cererea de strămutare a lui Dan Manu, în dosarul directorului Viorel Badea. Despre MASS-MEDIA
Iată cererea de strămutare depusă în instanţă de DAN MANU, preşedinte CJ: „ (…) Întemeiem prezenta cerere de strămutare, pe motivul de BĂNUIALĂ LEGITIMĂ, fiind de netăgăduit că EXCESIVA MEDIATIZARE a situaţiei litigioase create între cele două instituţii ar putea duce la INFLUENŢAREA JUDECĂTORILOR, în soluţionarea JUSTĂ şi OBIECTIVĂ a dosarului. Ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme, prin INTERVIURILE date în mass-media, de către reprezentantul legal al DGEP Argeş, de DEFĂIMARE a Consiliului Judeţean Argeş, orchestrată pe mai multe VOCI mediatice, pentru a da senzaţia de PLURALISM al VOCILOR şi a crea efect de realitate, a fost de o VIRULENŢĂ IEŞITĂ DIN COMUN.
Facem aceste afirmaţii, deoarece în luna martie 2017, dl Badea Viorel Marian, în calitatea sa de reprezentant legal al DGEP Argeş, a acordat mai multe INTERVIURI în presa locală, prin care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de situaţia salariaţilor DGEP, în ceea ce priveşte alocarea sumelor din bugetul instituţiei la capitolul cheltuieli de personal, insinuând că aceştia ar fi victimele unui tratament discriminatoriu din partea Consiliului Judeţean Argeş, punând într-o LUMINĂ NEFAVORABILĂ instituţia noastră.
Redăm, în continuare, titlurile care au ocupat primele pagini ale ziarelor locale, după aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al judeţului Argeş, pentru anul 2017, respectiv în ziarul (…)” Principiul dominoului: toţi bugetarii vor salarii triple, pe modul CJ”, „La Serviciul de Evidenţă a Persoanelor nu s-au plătit contribuţiile angajaţilor” – Ziarul (…),” Scrisoare Deschisă către consilierii Judeţeni, funcţionarii publici ameninţă: se va ajunge la blocaj financiar şi instituţional – www.(…).ro. „
# Dan Manu, despre consecinţele nefaste ale unui dosar care ar putea rămâne în…Argeş
DAN MANU, preşedinte CJ:
„MESAJELE ŢINEAU CAM ÎN ACEEAŞI ZONĂ, a presupusei lipse de transparenţă a bugetului, ASEMENEA COMENTARII AU PRODUS O DETERIORARE A PRESTIGIULUI/IMAGINII şi creează o PRESIUNE PSIHICĂ în aceeaşi măsură, ca şi TEXTUL INTERVIURILOR acordate de acesta.
Având în vedere că domnul Badea Viorel Marian este directorul executiv al DGEP Argeş, calitate precizată şi în cererea de chemare în judecată sosită de la Tribunalul Argeş, FAPT CE AR PUTEA INFLUENŢA HOTĂRÂREA INSTANŢEI, VĂ ROG SĂ DISPUNEŢI STRĂMUTAREA JUDECĂŢII la o altă instanţă egală în grad.
Mai mult decât atât, divergenţele dintre instituţia noastră şi DGEP sunt de notorietate, constituind de multe ori subiect de presă scrisă.
Pe lângă aspectele prezentate anterior, AVEM CONVINGEREA CĂ NEPĂRTINIREA JUDECĂTORILOR AR PUTEA FI ŞTIRBITĂ DATORITĂ ACESTEI SITUAŢII DE FAPT, DETERMINÂND ASTFEL CONSECINŢE NEFASTE, ÎMPIEDICÂND PRACTIC REALIZAREA ACTULUI DE JUSTIŢIE PE CRITERII OBIECTIVE ŞI ECHITABILE, ÎN DETRIMENTUL INTERESULUI PUBLIC JUDEŢEAN ŞI A PRINCIPIILOR CONSTITUŢIONALE.
Vă rugăm să aveţi în vedere şi faptul că prin ADMITEREA cererii noastre de strămutare, AVEŢI POSIBILITATEA DE A DA EFICIENŢĂ dispoziţiilor art 6, alin 1, din CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂRŢILOR FUNDAMENTALE, precum şi art 21 din CONSTITUŢIA ROMÂNIEI, revizuită, potrivit cărora AVEM DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL, prin judecarea acestuia de către INSTANŢE INDEPENDENTE ŞI IMPARŢIALE.
Or, dată fiind importanţa deosebită a obiectului, precum şi a părţilor din litigiu, CONSIDERĂM CĂ INSTANŢELE DE JUDECATĂ DIN JUDEŢUL ARGEŞ NU POT FI INDEPENDENTE ŞI IMPARŢIALE.
Pe de altă parte, vă SOLICITĂM ADMITEREA CERERERII DE STRĂMUTARE la acest moment, cu toate că potrivit codului de procedură civilă, strămutarea poate fi cerută în orice fază procesuală, CU SPERANŢA CĂ, ADMIŢÂND CEREREA DE STRĂMUTARE, VOM AVEA GARANŢIA DREPTURILOR CONSTITUŢIONALE LA UN PROCES ECHITABIL ŞI LA APĂRARE (…)”
Informațiile ne-au fost puse la dispoziție prin generozitatea conducerii săptămânalului Gherila Urbană. Materialul poate fi citit, integral, în noul număr al publicației Gherila, disponibil la toate chioșcurile de presă din județ.


