Într-o realitate socială în care accesul la servicii medicale rămâne esențial, dar nu întotdeauna garantat, statul vine cu o soluție clară: cine nu are venituri poate deveni asigurat – dar contra cost. În 2026, suma nu este deloc simbolică, iar pentru mulți români vulnerabili, aceasta devine o barieră în sine. Persoanele fără venituri, care nu sunt asigurate prin salariu, pensie sau alte mecanisme legale, pot opta pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS). Procedura este relativ simplă: depunerea Declarației unice (D212), fie online, fie fizic la ANAF.
Costul însă ridică semne de întrebare: 2.430 de lei pentru un an de asigurare. Suma este calculată ca 10% din echivalentul a șase salarii minime brute, stabilite la începutul anului 2026. Important: chiar dacă salariul minim a crescut ulterior, contribuția rămâne fixă pentru întreg anul.
Ce primești în schimb
Odată plătită contribuția, statutul de asigurat este valabil timp de 12 luni. În acest interval, beneficiarii au acces la:
- consultații la medicul de familie și specialiști
- analize și investigații decontate
- tratamente și spitalizare
- medicamente compensate
Cu alte cuvinte, pachetul de bază al sistemului public devine accesibil, dar numai după achitarea integrală a sumei.
Ce NU acoperă contribuția
Aici apare una dintre cele mai criticate limitări: plata CASS nu include automat concedii medicale plătite. Pentru acest drept, este necesar un contract separat cu casa de asigurări și plata unei contribuții suplimentare de 1% lunar. Practic, protecția socială rămâne fragmentată, chiar și pentru cei care aleg să plătească.
Legea prevede și excepții. Sunt scutite de plata contribuției mai multe categorii, printre care:
- copiii, elevii și studenții fără venituri
- femeile însărcinate
- persoanele cu handicap
- pensionarii cu venituri mici (sub 3.000 lei)
Pentru restul, însă, regula este simplă: fără contribuție, fără acces complet la sistem.
O soluție sau o presiune în plus?
Măsura oferă, teoretic, o portiță de acces pentru cei excluși din sistem. În practică însă, suma de 2.430 de lei poate fi greu de suportat tocmai de cei care au cea mai mare nevoie de servicii medicale. Se conturează astfel un paradox: dreptul la sănătate există, dar devine condiționat de o plată fixă, într-un context în care „fără venituri” înseamnă, adesea, fără resurse reale. În 2026, asigurarea medicală nu mai este doar o formalitate administrativă. Pentru unii români, devine o alegere dificilă între necesitate și posibilitate.
