Astăzi, în poienița bisericii din sat, la Vlăhuța-Stolnici, a avut loc cea de-a doua ediție a evenimentului Vlășcuța-Vatră de Tradiție Românească.
În cadrul acestui eveniment, autoritățile locale, responsabili ai instituțiilor de cultură și oameni ai locului doresc promovarea, la nivel județean și național, a unor obiective de interes din comuna aflată în sudul județului.
Deosebit de importantă este restaurarea bisericii din Vlășcuța, cu o vechime de două secole, precum și o serie de obiceiuri și tradiții care pot reprezenta un punct de reper legat de turismul în această parte a țării.
Pe lângă evocarea trecutului localității, cele câteva sute de participanți au participat și la un interesant program artistic. Pe lângă deja-celebrii călușari de la Stolnici, la eveniment au participat și artiștii Căminului Cultural din comuna vecină, Hârsești.
Mai jos, puteți urmări câteva instantanee de astăzi. De remarcat este implicarea preotului paroh Nicolae Stoica și a primarului comunei Stolnici, Sevastian Roșu Pupăză.