De câteva zile, pesediștii argeșeni scuipă unde au lins: transmit presei de casă faptul că Festivalul Analogue de la Mioveni este un mare eșec financiar, că organizatorii ar fi sifonat bani, că nu s-au vândut prea multe bilete etc. Pe noi ne interesează astfel de subiecte, de aceea încercăm să aflăm, dacă nu adevărul gol-goluț, măcar niște date edificatoare. De exemplu, nimeni din presa de casă plătită regește de PSD nu scrie faptul că, pe lângă sumele alocate de către Consiliul Local Mioveni pentru evenimentul de anul trecut, alți 1,3 milioane de lei au fost atrași numai din sponsorizări, prin meritul aproape exclusiv al managerului Alin Călinescu. De asemenea, pesediștii, într-un acces de furie necontrolată, spun și scriu că managerul Centrului Cultural Mioveni, Alin Călinescu, cel care s-a ocupat cel mai mult de organizarea evenimentului, a împărțit cu prea multă generozitate invitații gratuite, în jur de 3.000.
Păi, să socotim băbește! 1.700 de invitații s-au dus către sponsorii festivalului, sponsori care, pentru sumele ,,decartate”, au dorit, fiecare, ceva invitații pentru angajați, colaboratori… Au urmat invitațiile date gratuit angajaților Primăriei Mioveni, Consiliului Local și pentru instituțiile subordonate acestora. Ce uită să spună domnii de la PSD este faptul că un număr imens de invitații gratuite, 500 la număr, au ajuns chiar la membrii de partid. De ce atâtea invitații? Pentru că atâtea a cerut PSD, probabil membrii acestui partid fiind prea săraci să dea câteva zeci de lei de persoană pe un bilet de o seară sau ceva mai mult de 100 de lei pentru toate serile. Anul trecut, pe vremea aceasta, toată presa pesedistă, toți pesediștii mai mici sau mai mari lăudau acest festival, unde, pe lângă faptul că au intrat moca, s-au distrat, au dansat, au băut… Ceva invitații s-au dus și la presa de casă care anul trecut scria ,,wow, ce festival mișto!”, iar acum îl beștelește pe Alin Călinescu! La pachet cu primarul Ion Georgescu. Tot majoritatea PSD din Consiliul Local Mioveni a votat în unanimitate organizarea acestui eveniment, aprobând și sumele necesare. CL Mioveni nu a aprobat organizarea și finanțarea parțială a acestui eveniment o singură dată, ci de două ori, în 2022 și 2023! Așadar, dacă acest festival a fost un ,,dezastru” financiar și de participare la prima ediție, de ce au mai finanțat și ediția a doua? Nu cumva putem spune că ipocrizia este la ea acasă în sediul PSD? Noi zicem că da…
Scopul acestor acuzații, care nu prea țin la un om cu logică normală (repet, absolut toate acțiunile Centrului Cultural Mioveni, implicit ale lui Alin Călinescu, au avut susținerea totală a CL Mioveni dominat de PSD), nu este altul decât discreditarea și înlăturarea forțată de la conducerea CC Mioveni a acestuia, director care, de câteva luni, a trecut în tabăra liberală. Știu și pesediștii, știu și alții că acest lucru este dificil deoarece, ce să vedeți?, rapoartele de audit nu numai că nu indică vreo ilegalitate sau cea mai mică neregulă în activitatea instituției, dar recomandă și continuarea contractului de management pentru Alin Călinescu.
Apropo, Consiliul Local Mioveni, repet-dominat de PSD, votase alocarea de bani și pentru Analogue 2024. Banii nu au fost direcționați Centrului Cultural Mioveni la timp, adică în ianuarie, atunci când trebuia demarată organizarea (fiind un festival mare, organizarea durează luni bune). Acesta a fost motivul pentru care nu a mai fost ținut și în acest an!
De ce a mintit ca a fost un succes, dacă au fost doar 2000 de bilete vandute ? De ce a spus ca au fost 30000 de oameni, cand au fost doar puțin peste 5000 de bilete+invitatii ? S-au dat peste 3000 de invitatii gratuite, deci sponsorii nu au sponsorizat, au primit invitatii in schimb, sau cum ? Festivalul a fost un real esec, având în vedere gaura de la buget! Nu a generat venituri, deci a fost manageriat prost! Dacă dai oricarui om un buget de 800000 de euro, fara sa ii ceri sa genereze profit, va face un festival. De sumele colosale pentru publicitate de ce nu spuneți?
De ce ștergeți comentariile ? Adevărul e ca au mintit legat de numărul de participanti, au fost 5000 de invitatii si bilete si au spus ca au fost 30000 de particopanti! Festivalul nu a generat profit, au fost date invitatii la PSD unde prim-vicepreşedinte al PSD Argeş şi preşedinte al PSD Mioveni era chiar dl. Georgescu, ce îl tine in brate pe dl. Calinescu, ce conduce o masina de peste 150 de mii de euro, si el traseist la PNL, dupa arestarea edilului..Vorbiți de parca Dl. Calinescu nu era membru PSD și „ginerele” domnului Primar. Normal ca CL nu a mai alocat banii, dupa ce au scăpat de persoana fără de care nu misca nimic în oraș. Bine ca nu au mai aruncat alte sute de mii de euro. Prost sa fii sa nu poți organiza un festival cu 800000 de euro, fara sa ti se ceara sa generezi profit !! Vorbiți și de sumele cheltuite pe publicitate !! Adevărul e ca desi o inițiativa bună, Analogue a fost manageriat extrem de prost, de o persoana ce a mințit în legătură cu succesul acestui Festival!
De ce ștergeți comentariile ? Adevărul e ca atat dl.Georgescu, la vremea aia prim-vice președinte PSD Argeș și președinte de filiala Mioveni, ce îl tine in brate pe dl. Calinescu, domnul ce conduce un Mercedes G de 200 de mii de euro, au mintit în legătură cu succesul festivalului. Au spus ca au fost 30.000 de mii de participanti, dar au fost în total 5.000 de inviatii și bilete vandute ! De ce nu s-au sesizat la vremea respectiva când s-au dat cele 500 de invitatii la PSD ? De ce nu spuneti de sumele colosale cheltuite pe publicitate si unde s-au dus banii ? Da-i oricărui prost 800.000 de mii de euro fără sa-i ceri sa genereze profit și va organiza un festival! Realitatea e ca festivalul a fost foarte prost managerial, a adus o gaura mare la buget si atat fostul primar cât și domnul Calinescu, ce a făcut trotuarul către PNL au mintit legat de succesul festivalului !
Daaa, și PNL linge unde au scuipat sau cum ? Au luat 2 traseisti, unul mincinos – dovedit prin mai multe articole, si grandoman și altul cercetat penal pentru luare de mita. Pe unul am auzit ca îl porecleau Polonic sau Frankenstein, pe celalalt Copilul din flori sau Mireasa Mioveniului, dar acum ii promoveaza ca pe niste salvatori ai urbei! Dacă nici asta nu e lins unde ai scuipat, atunci nimic nu mai e 😂😂😂 Mai mare rușinea PNL!