La 30 de ani după ce PSD a pierdut conducerea Argeșului, directorii de instituții deconcentrate încep să fie decapitați rând pe rând după ce liberalii au ajuns la conducerea Guvernului.
Șefii de instituții ai PSD – în vizorul premierului Ludovic Orban!
Unul dintre „lupii tineri” de la Antifraudă care a stat la conducerea Finanțelor Argeș în ultimii doi ani, a decis să facă un pas în spate din fruntea instituției, alegând să lase un loc liber adversarului său politic de la PN.L. Chiar dacă nu a trecut prea mult timp de când președintele Klaus Iohannis și-a „instalat” propriul guvern la Palatul Victoria, liberalii nu au stat prea mult pe gânduri și au început deja să își „ungă” proprii directori în principalele instituții publice cheie ale statului.
În Argeș, ca de altfel și în multe alte județe. una dintre cele mai râvnite dintre aceste funcții, este cea de șef al Administrației Finanțelor Publice, la noi, fiind ocupată până acum două zile de către tânărul social-democrat argeșean, Lucrețiu Ioan Tudor, care a hotărât să plece de la șefia instituției din principiu și proprie educație, lăsând la o parte interesele politice și hotărându-se să meargă mai departe.
La acest moment nu se știe cine va ocupa ocupa șcaunul de director al Fiscului argeșean, urmând ca în perioada imediat următoare să fie numit un șef impus de actualul partid aflat la guvernare. Șeful Fiscului argeșean, Lucrețiu Tudor sau Luk, cum îi spun prietenii, a luat inițiatia de a își depune mandatul și de a preda ștafeta în favoarea unui om impus de PNL.Aceasta este de altfel și motivarea deciziei sale pe care a publicat-o pe pagina sa de socializare:
”Astăzi, valabilitatea Ordinului 1744/2019 al președintelui ANAF privind numirea mea în funcția de Sef Administratie al AJFP Argeș a încetat și am acționat în acest sens, depunându-mi mandatul în fața colegilor în cursul dimineții. Consider că am deținut o funcție stabilită pe linie politică și că trebuie – în consecință – să fac loc oamenilor pe care îi dorește și pe care îi va desemna actuala coaliție de guvernare. Șeful Administrației Judetene a Finantelor Publice este reprezentantul ministrului de Finanțe în teritoriu și trebuie să aplice politicile fiscale ale guvernului său, așa cum eu am fost reprezentantul Partidului Social Democrat, partid care m-a susținut și al cărui membru sunt.
Am fost onorat să dețin în ultimii doi ani această poziție și să lucrez alături de colegii de la care mi-am luat astăzi rămas-bun. Ca și domniile lor, cu peste un deceniu experiență în domeniu, eu mă consider un om de finanțe și un fiscalist, iar pentru toate pozițiile pe care le-am dobândit în ultimii 12 ani am susținut concursuri naționale care mi-au permis să acumulez experiență, încredere în forțele proprii și o viziune cât mai completă asupra sistemului fiscal. În poziția deținuta, m-am străduit să acționez permanent în spiritul principiilor care guvernează funcția publică.
Într-o societate și într-o țară normală, în care valorile morale, educaționale și profesionale nu pot fi pierdute, eu țin să îmi asum acest moment, apreciind că este firesc ca instituția să fie condusă de acum înainte de către o persoană care are susținerea actualei coaliții de guvernare, care înțelege, împărtășește și poate să aplice politicile fiscale specifice guvernului său.
În ceea ce ii privește pe colegii mei, am încredere că vor demonstra în continuare același profesionalism și aceeași eficiență care au guvernat colaborarea noastră. Le-am explicat și domniilor lor că singurul asumat politic la nivelul acestei instituții am fost eu și că ei sunt profesioniștii – căliți în ani de muncă, experiență și concursuri – care stau și vor sta mereu fundament pentru orice tip de management și orice tip de manager. Am fost onorat să lucrez în fruntea lor, așa cum am fost onorat în egală măsură de încrederea pe care PSD Pitești și mai ales președintele Cristian Gentea au avut-o într-un manager tânăr atunci când m-au girat și m-au susținut necondiționat pentru această poziție.
Mă înclin cu respect în fața tuturor colaboratorilor fără de care împlinirea mandatului meu nu ar fi fost posibilă, mulțumesc mediului de afaceri, presei și autorităților care mi-au fost parteneri de drum! Să avem sărbători liniștite, încredere în valorile personale și colective și fericire!, este mesajul postat pe pagina personală de socializare.
foto: Săptămânalul Ancheta
(Antoniu Neguț)


