Narcis Manole
Cazul se află în atenţia Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Câmpulung, care desfăşoară activităţi de cerecetare penală sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung
Împrumuturile de la instituţiile financiare nebancare (IFN), care s-au tot înmulţit în ultimii ani precum ciupercile după ploaie, reprezintă pentru multe persoane aflate în criză de bani o soluţie rapidă de a-şi acoperi unele cheltuieli, chiar dacă acest lucru implică anumite riscuri. Spunem asta pentru că, printre altele, spre deosebire de bănci, IFN-urile au aruncat pe piaţă şi credite mici, cu termene de returnare scurte, dar cu dobânzi foarte mari, iar în multe cazuri oamenii nu fac altceva decât să se afunde şi mai mult în „hăul” datoriilor. Probleme şi mai mari sunt în cazul împrumuturilor online. Legislaţia actuală nu obligă instituţiile financiare nebancare să verifice şi fizic identitatea celui care contractează creditul şi astfel s-a ajuns în situaţia în care sute de români, dacă nu mii, cine ştie, s-au trezit cu împrumuturi pe care nu le-au solicitat. Banii au ajuns în conturile unor indivizi cu un simţ dezvoltat al afacerilor, prin contracte false, întocmite în baza datelor din cărţile de identitate ale victimelor şi a unor adeverinţe de venit care nu corespund cu realitatea. Cazurile de împrumuturi prin furt de identitate nu au ocolit nici zona Muscel. O astfel de „iniţiativă privată” a ieşit la iveală în luna aprilie a acestui an şi are în prim-plan un cadru didactic, cu state vechi în învăţământ, care-şi desfăşoară activitatea la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Mioarele, aflată în satul Măţău, şi care a devenit din persoană respectabilă suspectul principal al oamenilor legii într-un dosar în care s-au învârtit sume de bani cu multe zerouri!
„Mi s-a folosit vechiul buletin, cu adresa veche”
Asupra Magdalenei Duţă, profesor învăţământ primar, planează acuzaţii grave privind săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, înşelăciune, fals informatic şi fals privind identitatea după ce, pe 8 aprilie 2024, mai multe persoane au sesizat faptul că, la aceeaşi dată, au primit din partea unei instituţii financiare nebancare din Suceava mai multe notificări privind scadenţa anticipată a unor obligaţii de plată ale acestora, în vederea recuperării unor împrumuturi, atât în calitatea de titulari, cât şi de giranţi, pe care le-ar fi contractat de la instituţia emitentă, deşi habar n-aveau de acest lucru! Zeci de persoane din Câmpulung şi localităţi limitrofe se află în această situaţie, unele dintre ele fiind cadre didactice care au împărţit cândva cancelaria cu Magdalena Duţă şi care acum s-au trezit cu conturile bancare blocate. „În decursul acestui an (n.r. 2024), am descoperit că sunt victima unui caz de infracţiune financiar bancară, în care este suspectată o colegă, Duţă Magdalena, de la Şcoala Gimnazială Nr.1 Mioarele, comuna Mioarele, judeţul Argeş, unde am activat în perioada 2009-2021. Această colegă ar fi contractat împrumuturi la CAR FlexiCredit Suceava, online, în octombrie 2023, pe numele meu, prin folosirea de înscrisuri false – adeverinţă provenită de la instituţia de învăţământ Şcoala Gimnazială Nr.1 Mioarele, comuna Mioarele, judeţul Argeş, aceasta atestând însă în mod eronat calitatea mea, având în vedere faptul că de la data de 31.08.2021 mi-a încetat contractul de muncă cu Şcoala Gimnazială Nr.1 Mioarele, iar de la data de 01.09.2021 îmi desfăşor activitatea în cadrul altei unităţi de învăţământ. De asemenea, mi s-a folosit vechiul buletin, cu adresa veche, eu preschimbându-mi carte de identitate atunci când m-am stabilit în comuna Lereşti. Din convorbirea telefonică purtată de mine cu angajatul CAR FlexiCredit, mi s-a semnalat faptul că pe numele meu a fost deschis un cont bancar şi o semnătură digitală, fără a mi se preciza alte date din cauza confidenţialităţii datelor cu caracter personal. Pe lângă această situaţie, după o verificare personală făcută la Casele de Ajutor Reciproc din Câmpulung Muscel, am descoperit că, la CAR ELISAN ASOCIAŢIE, sunt girant/fideiusor la două contracte de împrumut, la Duţă Magdalena şi Facere Elena, mama ei, fără a-mi fi dat vreodată angajamentul scris pentru aceste împrumuturi. Şi în acest caz s-au folosit înscrisuri false. În prezent cazul este cercetat de către organele judiciare, de pe raza Municipiului Câmpulung Muscel, dar totul se mişcă „cu viteza melcului”, plângerea mea penală fiind depusă din luna aprilie, fără vreo soluţionare, cu asigurări din partea domnului poliţist care se ocupă de caz că nu voi ajunge niciodată să plătesc acest împrumut. Cu toate „asigurările verbale” ale domnului poliţist, de vineri, 15.11.2024, mi s-au blocat toate conturile bancare personale, motivul fiind neplata acestui împrumut pe care eu nu l-am contactat niciodată. Am apelat la asistenţă juridică pentru a mi se face dreptate.”, ne-a mărturisit prof. Loredana Ivan. În aceeaşi situaţie se află şi Cristina Jinga, care a fost colegă timp de nouă ani (2003-2012) cu Magdalena Duţă la şcoala din Mioarele. Între timp s-a retras din activitatea de la catedră şi lucrează în mediul privat. „Această colegă ar fi contractat împrumuturi, la CAR FlexiCredit Suceava, online, în august 2023, pe numele meu, prin folosirea de înscrisuri false – adeverință provenită de la instituția de învățământ Școala Gimnazială Nr. 1 Mioarele, comuna Mioarele, judeţul Argeș, aceasta atestând însă în mod eronat calitatea mea, având în vedere faptul că la data de 31.08.2012 mi-a încetat contractul de muncă cu Școala Gimnazială Nr.1 Mioarele. În data de 11.04.2024 am depus plângere penală la Poliția Câmpulung Muscel cu privire la nerecunoașterea contractării acestui împrumut. Între timp, am aflat de existența altor contracte de împrumut la același CAR FlexiCredit Suceava, în care am calitatea de ”girant”, alături de alte persoane, cadre didactice de la Școala Mioarele, judeţul Argeș”, susţine şi Cristina Jinga.
„Am un contract în valoare de 30.000 de lei, în calitate de împrumutat, şi unul de 25.000 de lei, în calitate de girant”
Pentru profesoara Ionela Manole primul semnal de alarmă a venit în iunie 2023, când a fost înştiinţată de conducerea unei instituţii financiare nebancare cu privire la faptul că i-a fost aprobat un împrumut de care nu avea cunoştinţă. Ulterior, acel împrumut a fost anulat, însă „Cutia Pandorei” fusese deschisă! „Am fost profesor de Educaţie plastică la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Mioarele din 01.09.2019 până pe 31.08.2024, având două ore pe săptămână în toată această perioadă. În data de 29 iunie 2023, am fost sunată de la Banca FERRATUM şi am fost anunțată că „împrumutul pe care l-am solicitat a fost aprobat…..și cum îmi virează banii”. Din conversația cu dumnealor am aflat că actele pentru împrumut sunt de la școala din Mioarele. La data respectivă am sunat pe directorul unității, contabila, dar şi pe Magdalena Duță şi au spus că nu știu nimic despre acest împrumut. Banca a anulat acel împrumut pentru că nu era solicitat de mine. În data de 2 aprilie 2024, ora 18.03, am fost sunată de domnul director care mi-a comunicat că am ”nişte împrumuturi” la CAR FlexiCredit Suceava. În data de 8 aprilie am primit acasă NOTIFICARE OBLIGAȚII DE PLATĂ de la CAR FlexiCredit Suceava. Tot în această zi am depus plângere la Poliție. Am cerut acestui CAR, în scris, să-mi elibereze toate documentele din aceste aşa-numite împrumuturi. Aşa am depistat că am un contract în valoare de 30.000 de lei, în calitate de împrumutat, şi unul de 25.000 de lei, în calitate de girant. Verificând documentele primite (adeverinţă vechime, revisal, cont bancar în care s-au virat banii) am constatat că sunt false. Nu am ştiut că am semnătură digitală. Toate aceste documente şi împrumuturi au fost făcute de Duță Magdalena, o fostă colegă de la Școala Gimnazială Nr.1 Mioarele, comuna Mioarele, judeţul Argeș, unde am activat în perioada 2019-2024. Cu toate ”asigurările verbale” ale domnului polițist care se ocupă de acest caz, de joi, 14.11.2024, mi s-au blocat toate conturile bancare personale, motivul fiind neplata acestui împrumut pe care eu nu l-am contractat niciodată. Am apelat la asistență juridică pentru a mi se face dreptate.”, ne-a declarat Ionela Manole.
„Existenţa acestor dosare de credit reprezintă o gravă încălcare a normelor GDPR”
Georgeta Stoenescu, profesor învăţământ preşcolar la Grădiniţa cu Program Normal Jugur, o altă victimă, prin aceeaşi metodă, a Magdei Duţă, a constatat cu stupoare, în momentul în care a aflat despre poprirea tuturor conturilor, titlurilor de valoare şi a oricăror altor bunuri mobile pe care le deţine, că executorul judecătoresc care a iniţiat procedura executării silite în cazul său i-ar fi „umflat” sumele de bani pe care acesta le-a transmis către bancă şi care sunt cu totul altele decât cele menţionate în notificările primite de la CAR FlexiCredit Suceava. Aşa stând lucrurile, Georgeta Stoenescu a depus la Judecătoria Câmpulung o contestaţie la poprire, meţionând faptul că „documentele depuse de creditor la dosar sunt false, în afara copiei de pe cartea de identitate care a fost folosită fraudulos de către o altă persoană în numele meu. Adeverinţa de venit depusă la dosarele de împrumut pentru aceste credite este un fals, deoarece eu nu am lucrat niciodată şi nici în prezent nu lucrez la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Mioarele. Ataşez la această contestaţie la executare adeverinţa de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Poienarii de Muscel, unde am fost încadrată în învăţământ din data de 15.09.1996 şi până în prezent. De asemenea, precizez faptul că mi-au fost făcute conturi şi semnătură electronică false. În data de 08.04.2024, am primit la domiciliu din partea acestui CAR două notificări – obligaţii de plată, una în care am calitatea de împrumutat, iar în cealaltă calitatea de girant. Având numărul de telefon de pe aceste notificări, am sunat la acest CAR şi am specificat faptul că nu am făcut nici un împrumut şi nu am girat pe nimeni, cerând să mi se pună la dispoziţie documentele care au fost depuse în numele meu, documente care mi-au fost trimise ulterior prin intermediul Poştei Române. Existenţa acestor dosare de credit reprezintă o gravă încălcare a normelor GDPR (n.r. Regulamentul General privind Protecția Datelor, în engleză „General Data Protection Regulation” – cea mai cuprinzătoare legislație privind protecția datelor cu caracter personal elaborată la nivel mondial (până în prezent) și cuprinde reguli stricte privind modul în care companiile ar trebui să gestioneze datele cu caracter personal). Văzând că este un fals privind identitatea mea, am mers la Poliţia din Câmpulung Muscel şi în data de 11.04.2024 a fost dispusă începerea urmăririi penale, „in rem”, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută de art. 322 din Codul Penal, şi uz de fals, faptă prevăzută de art. 232 din Codul Penal. Consider că executarea silită este un abuz deosebit de grav din partea creditorului CAR FlexiCredit Suceava, care ştia de această cercetare penală, deoarece organele de poliţie s-au deplasat la sediul acestei firme şi au făcut investigaţii, iar din data de 04.06.2024 s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „înşelăciune”, „fals informatic” şi „falsul privind identitatea”. De asemenea, menţionez faptul că executorul judecătoresc nu a fost competent, deoarece sumele transmise către bancă sunt neconforme cu sumele menţionate în notificările de la CAR FlexiCredit Suceava. Considerând că CAR FlexiCredit Suceava, prin executorul judecătoresc (…) a comis un abuz deosebit de grav asupra persoanei mele, solicit să fie admisă contestaţia şi desfiinţarea în regim de urgenţă a ordonanţei de poprire, care atrage după ea consecinţe negative.”
Poliţia Câmpulung: „Toate contractele de împrumut ar fi fost obţinute de către numita Duţă Magdalena”
Dincolo de contestaţia la poprire, Georgeta Stoenescu a solicitat Poliţiei Municipiului Câmpulung, prin adresa nr. 709579/17.11.2024, să i se comunice stadiul cercetărilor în dosarul penal nr. 891/101/P/2024, în care are calitatea de persoană vătămată. „ La nivelul Poliţiei Municipiului Câmpulung, Biroul de Investigaţii Criminale, se află în lucru dosarul penal cu numărul de mai sus (n.r. 891/101/P/2024), în care, prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de 11.04.2024 a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 din Codul Penal şi uzul de fals, faptă prev. de art. 323 din Codul Penal, constând în aceea că la data de 08.04.2024 mai multe persoane vătămate au sesizat faptul că, la aceeaşi dată, au primit din partea CAR FLEXICREDIT SUCEAVA mai multe notificări privind scadenţa anticipată a unor obligaţii de plată ale acestora, în vederea recuperării unor împrumuturi (atât în calitate de titulari, cât şi de giranţi), pe care sus numiţii le-ar fi contractat de la instituţia emitentă, lucru neadevărat. Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de 23.04.2024 s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 322 din Codul Penal şi uzul de fals, faptă prev. de art. 323 din Codul Penal, constând în aceea că persoana vătămată Stoenescu Georgeta, împreună cu alte persoane vătămate, au sesizat faptul că au primit din partea CAR FLEXICREDIT SUCEAVA mai multe notificări, privind scadenţa anticipată a unor obligaţii de plată ale acestora, în vederea recuperării unor împrumuturi (atât în calitate de titulari, cât şi de giranţi), pe care sus numiţii le-ar fi contractat de la instituţia emitentă, lucru neadevărat. Cu ocazia verificărilor efectuate a rezultat faptul că mai multe persoane vătămate, prin intermediul serviciilor poştale, au primit notificări privind achitarea scadenţelor anticipate a unor obligaţii de plată, ca urmare a unor contracte de împrumut încheiate cu CAR FLEXICREDIT SUCEAVA, fie în calitate de împrumutat, fie în calitate de girant, pe care nu le-au încheiat şi despre care nu au cunoştinţă. Toate contractele de împrumut ar fi fost obţinute de către numita Duţă Magdalena prin folosirea unor adeverinţe de salariat în cuprinsul cărora ar fi fost menţionate date necorespunzătoare adevărului, astfel că, începând cu vara anului 2023, numitele Duţă Magdalena ş.a., folosind documente false, precum şi nume şi date reale sau fictive ale mai multor persoane, pe care le-au transmis prin instrumente electronice de comunicare către CAR FLEXICREDIT SUCEAVA, rezultând date necorespunzătoare adevărului (contracte încheiate la distanţă, semnate cu semnătură electronică calificată avansată) au indus în eroare şi au determinat funcţionarii CAR FLEXICREDIT SUCEAVA să le remită sume de bani în diferite conturi bancare. Prin ordonanţa organelor de cercetare penala din data de 04.06.2024 s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „înşelăciune” faptă prev. de art. 244 alin. 2 Cod Penal şi „falsul informatic”, faptă prev. de art. 325 Cod Penal şi „falsul privind identitatea”, faptă prev. de art. 327 alin. 1 şi alin. 2 cod Penal. Totodată, vă informăm că aveţi calitatea de persoană vătămată în cadrul dosarului penal cu numărul de mai sus.”, se arată în răspunsul transmis de Poliţia Municipiului Câmpulung. Am solicitat un punct de vedere pe marginea acestui subiect şi IPJ Argeş, însă răspunsul a fost evaziv: „ Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung desfășoară activități de cercetare penală sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung. Dosarul cauzei este în lucru și a implicat un volum mare de activități, ce au fost desfășurate în ritm constant.”
Magdalena Duţă ar fi recunoscut „infracţiunile”!
La Şcoala Gimnazială Nr.1 Mioarele ar fi trebuit să ajungă joi, 28 noiembrie 2024, inspectorul teritorial şi consilierul juridic din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş pentru a afla amănunte legate de acest caz, care scoate în evidenţă fapte şocante (câte să mai fie oare?!) care se petrec pe scena învăţământului românesc. Reprezentanţii IŞJ Argeş au spus „pas” întâlnirii cu unele dintre persoanele vătămate, majoritatea cadre didactice, însă reuniunea a avut loc şi în absenţa acestora, aşa după cum reiese şi din procesul-verbal încheiat cu această ocazie, în care se specifică, printre altele, că Magdalena Duţă şi-a recunoscut infracţiunile. „În urma mesajului primit de pe WhatsApp din partea domnului director, în care ne informează de întâlnirea care va avea loc astăzi, 28 noiembrie 2024, la care vor participa reprezentanţii IŞJ Argeş, inspector teritorial Steluţa Popescu şi consilierul juridic al IŞJ Argeş, în vederea fraudei financiar-bancare în care sunt victime cadre didactice, atât din Şcoala Gimnazială Mioarele, cât şi din alte instituţii de învăţământ, dar şi pensionari din sistemul de învăţământ, părinţi ai elevilor din Şcoala Gimnazială Mioarele şi alte persoane cu domiciliul în alte localităţi. La întâlnire sunt prezente majoritatea persoanelor, victime ale fraudei financiar-bancare, în care este cercetată doamna Duţă Magdalena, care ar fi contractat împrumuturi la diverse CAR-uri, pe numele acestor persoane. De asemenea, la această întâlnire domnii inspectori de la IŞJ Argeş nu sunt prezenţi, deşi noi toţi am respectat întâlnirea. La întâlnire a participat şi doamna Duţă Magdalena, care recunoaşte infracţiunile. Domnul director Simionescu Marius ne aduce la cunoştinţă informarea din partea IŞJ Argeş în care i se solicită note de relaţii pentru fiecare profesor angajat la Şcoala Gimnazială Mioarele. Solicităm să fim înştiinţaţi cu privire la măsurile implementate de IŞJ Argeş, în urma prezentării situaţiei din 28 noiembrie 2024.”, se arată în procesul-verbal nr. 99, încheiat pe 28 noiembrie 2024, pe care Magdalena Duţă a refuzat iniţial să-l semneze. Ulterior, la insistenţele celorlalţi, l-a iscălit. Tot din acest proces-verbal am aflat că pe lista victimelor se află şi persoane care nu sunt încadrate în sistemul educaţional, dar care, brusc, au devenit cadre didactice, în baza unor adeverinţe de salariat false, pentru a da bine la IFN-uri. Vorbim despre o operatoare de la o sală de jocuri şi un măcelar-tranşator, care s-au metamorfozat în profesoară, respectiv profesor şi bibliotecar! La începutul săptămânii trecute, mai precis pe 25 noiembrie 2024, i-am solicitat un punct de vedere şi celei care este considerată ţap ispăşitor în acest caz, profesor învăţământ primar Magdalena Duţă. Ni s-a spus că „voi vorbi cu avocatul meu şi vă voi da un răspuns în cel mai scurt timp”. Până la încheierea ediţiei nu am primit niciun răspuns, însă, în momentul în care opinia sa va ajunge la redacţie va fi publicată în ediţia online, urmând să apară şi în ziarul care va fi tipărit săptămâna viitoare. Până când justiţia se va pronunţa în acest caz, Magdalena Duţă beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, care este „un drept fundamental al unui individ”. Narcis Manole