Dispută incendiară în sala de sport a școlii „Liviu Rebreanu” din Mioveni. În fața unui public extraordinar s-a disputat returul finalei din Superliga națională de tenis de masă. A fost practic reeditarea confruntării de anul trecut dintre gazde și CS Pristavu Câmpulung. Galben-verzii au început disputa sub o presiune enormă, după ce în prima mansă cedaseră cu 3-5. Muscelenii au câștigat primul meci, după ce Alexandru Manole l-a învins pe Ionuț Seni cu scorul de 3 – 2. Alexandru Cazacu a restabilit egalitatea, după ce s-a impus în fața lui Cristian Chirița, scor 3 – 0, iar oaspeții au trecut din nou în avantaj prin victoria lui Alin Spelbuș, în fața lui Rareș Șipoș, scor 3 – 0. A urmat confruntarea dintre Alexandru Cazacu și Manole, primul cștigând cu 3 – 0 . Părea că Mioveniul va pierde duelul după ce Ionuț Seni s-a recunoscut învins de Alin Spelbuș, scor 3 – 0 ,Pristavu conducea cu 3 – 2 și mai avea nevoie de un meci pentru a deveni campioană. Elevii lui Dorel Lăzăroiu au revenit în forță, sprijiniți de un public fantastic, iar Rareș Sipoș l-a învins pe Chirița, cu 3 – 1, egalând la 3 – 3. Alexandru Cazacu s-a impus în fața lui Alin Spelbuș, scor 3 – 1, iar decisivul s-a dat între Rareș Sipoș și Manole. Tânărul jucător galben-verde nu a câștigat niciun meci în tur, dar a adus titlul național la Mioveni, după ce l-a învins pe adversarul sau cu 3 – 1. Pentru a doua oară la rând, o performanță veritabilă pentru Argeș, CS Mioveni devine campioana Superligii Naționale.
Ion Georgescu, de la agonie la extaz
În sală au fost prezente și autoritățile locale în frunte cu Ion Georgescu, edilul orașului. Acesta a trăit la cote maxime duelul și chiar se resemnase la scorul de 2-3 că muscelenii se vor impune. Alexandru Cazacu, Ionuț Seni, Rareș Sipoș și Valentin Drăgan, antrenați de Dorel Lăzăroiu au ridicat însă trofeul de campioai și au produs tuturor o bucurie imensă. Pentru Pristavu dezamăgirea este cu atât mai mare, cu cât a fost a patra finală disputată fară a se impune. „Felicit echipa pentru efortul depus, a fost un meci pe care l-am trăit cu toții la cote maxime. Chiar credam că vom pierde, dar băieții s-au mobilizat și au câștigat. Publicul merită aplauze pentru că a încurajat fomația noastră până în ultima clipă. Felicit și oaspeții care au jucători de valoare și care au dovedit că în Muscel se face tenis de masă la nivel înalt.”, a declarat Georgescu.
Foto Cristian Toma/ www.gazetademioveni.ro