Guvernul a decis să desfiinţeze o serie de spitale, iar pe altele să le transforme în centre de asistenţă medico-socială. Această decizie, luată pe picior, fără nicio analiză a impactului asupra vieţii locuitorilor pentru care aceste structuri au fost create, a generat şi generază multe nemulţumiri şi în Argeş. Dar guvernanţilor nu le pasă de sănătatea argeşenilor, aşa cum nu le-a păsat nici că le reduce salariile sau le reduce şansa de a-şi găsi un loc de muncă, drept urmare a măsurilor haotice luate în plan economic.
Pe lângă faptul că portocalii aflaţi la putere nu iau în seamă dorinţele cetăţenilor, ei încalcă fără nicio jenă şi principiile descentralizării. Au crezut că, pasând responsabilitatea pe umerii autorităţilor judeţene, fără a le da însă şi resursele necesare, vor scăpa ei basma curată. Consiliul Judeţean Argeş este singurul în măsură să decidă cu privire la oportunitatea organizării într-un fel sau altul a sistemului sanitar, iar nu Guvernul. Tocmai de aceea consilierii judeţeni ai PSD şi cei ai aliaţilor din USL nu au fost de acord, la ultima şedinţă extraordinară, cu desfiinţarea a patru spitale. Căci asta ar fi însemnat transformarea în cămine pentru persoane vârstnice, în condiţiile în care oamenii au nevoie de unităţi sanitare cât mai aproape de ei.
Consiliul Judeţean nu a fost de acord, în cele din urmă, decât cu transformarea într-un astfel de centru a spitalului de la Mozăceni. Consilierii din PSD s-au luptat ca spitalele ”Dr. Ion Crăciun” din Călineşti, ”Dr. Papahagi” din Domneşti şi cel din Rucăr – cărora guvernanţii le pecetluiseră soarta – să fie menţinute ca unităţi medicale, ca spitale în reţeaua proprie a Consiliului Judeţean şi în slujba cetăţenilor.
Consilierii argeşeni ai PDL s-au abţinut de la vot, evitând să îşi exprime un punct de vedere tranşant.
PSD va veghea mereu în Consiliul Judeţean ca hotărârile luate să fie numai în beneficiul cetăţenilor şi să ţină cont de părerile şi necesităţile acestora. Cu toată opoziţia portocaliilor puşi să aplice cu orice preţ reforma “Ciomu” gândită la Cotroceni şi pusă în aplicare de marionetele de la Palatul Victoria.
Consilier judeţean Simona Bucura Oprescu,
Vicepreşedinte, Purtător de Cuvânt PSD Argeş


