USL a dat startul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie chiar în Argeş, liderii celei mai importante politice a momentului fiind prezenţi la Piteşti. La Casa de Cultură a Sindicatelor, într-o sală arhiplină, cu peste 1.000 de oameni entuziaşti, a avut loc lansarea candidaţilor USL Argeş pentru Parlament, care formează nu doar individualităţi cu personalitate, ci şi o echipă puternică.
O echipă din care face şi Simona Bucura Oprescu, candidat al USL pentru Camera Deputaţilor în colegiul Mioveni. Mesajul său pentru membrii USL şi pentru „greii” USL prezenţi la Piteşti, respectiv co-preşedinţii Victor Ponta (premier) şi Crin Antonescu (preşedintele Senatului), dar şi Daniel Constantin (preşedinte al PC), Liviu Dragnea (secretar general al PSD) şi Radu Stroe (de la Ministerul Administraţiei şi Internelor), a fost:
„Am decis să fiu deputat în locul naşterii mele. Consider că oamenii din zona în care m-am născut şi în care candidez au făcut mult pentru mine, pentru educaţia şi formarea mea. Vreau să le întorc măcar o parte din ceea ce mi-au dat ei. Voi fi deputatul părinţilor mei, învăţătoarei mele, profesorilor mei, medicilor care m-au îngrijit când am fost bolnavă, vecinilor, rudelor şi prietenilor. De oamenii aceştia nu te poţi ascunde, nu îi poţi dezamăgi, dacă eşti la rândul tău om!
Îmi permit să fac ceea ce gândesc şi ce cred, pentru că tinereţea mea, cariera mea de până acum îmi permit să fiu un om liber în gândire şi acţiune. Nu sunt dispusă şi nici nu pot fi obligată la vreun compromis. M-a dezgustat şi m-a revoltat tupeul celor de la PDL care se dau fete mari după ce au furat ţara atâţia ani! Cu oameni ca mine în Parlament, PDL nu ar fi ajuns niciodată la putere! Se spune că din funcţia de parlamentar nu poţi să faci mare lucru. Eu cred că se poate face mult. Mult mai mult decât s-a văzut până acum. Îmi amintesc cum domnul Constantin Nicolescu a dat conotaţii noi, nebănuite până atunci, funcţiilor prin care a trecut: a demonstrat ce poate face un prefect, un senator, un preşedinte de Consiliu Judeţean… Vreu să contribui şi eu cu file noi la manualul pe care domnul Nicolescu ar trebui să îl scrie!
Sunt mândră că fac parte din comunitatea constructorilor Daciei pe care sper să o reprezint cu dăruire şi eficienţă. Suntem în topul tehnologiei industriale şi ştiinţifice şi trebuie să facem din acest lucru o mândrie, dar şi un important atu economic şi social. Prima deplasare în calitate de premier al României pentru Victor Ponta a fost la drumul naţional 73 care a fost atât de vitregit de guvernările pedeliste. Este un drum foarte important pentru USL, însă, deoarece face legătura cu cel mai important agent economic din judeţ şi din ţară, Dacia. Guvernul USL a început reabilitarea acestui drum şi împreună, cu ajutorul premierului Victor Ponta, vom continua lucrările pentru ca drumul să fie un motor al dezvoltării economice a zonei. Suntem musceleni şi asta trebuie să ne stimuleze. Împreună pentru Mioveni, împreună pentru o Românie puternică!”, a declarat Simona Bucura Oprescu.


