Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi vacante pe durată determinată:
- Un post de kinetoterapeut la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Piteşti.
Cerinţele pentru acest post sunt: salariatul pregăteşte pacienţii şi aparatura pentru aplicarea tratamentului, efectuează exerciţii kinetice pentru recuperarea pacientului cu diferite afecţiuni, evaluează efectele obţinute prin tratament, asigurarea condiţiilor igienico-sanitare, comunicarea cu pacienţii, organizarea activităţii şi programarea pacienţilor pentru tratament, supravegherea pacientului în timpul tratamentului, evaluarea reacţiilor pacientului la tratament, efectuează evaluarea nevoilor generale şi speciale de asistenţă şi îngrijire, din punct de vedere social, psihologic, medical, evaluarea se efectuează de o echipă multidisciplinară împreună cu utilizatorul / reprezentantul legal al acestuia, familia (cu consimţământul utilizatorului), evaluarea efectuată la primirea în unitate ( autonomie personală şi stare fizică, greutate şi regim alimentar, văz, auz, comunicare, (limbaj), sănătate bucală (dentiţie), locomoţie, mobilitate generală, istoricul recăderilor, continenţă, medicaţie curentă, relaţia cu familia şi alte contacte sociale,
- Un post de infirmier la Complexul de Tip Familial Valea Mare
Cerinţele postului sunt următoarele: se ia în primire efectivul de copii, împreună cu asistenţii medicali şi asigură continuitatea muncii desfăşurată de educatorii/instructorii de educaţie, colaborează cu şeful complexului, educatorii, asistenţii medicali, asistentii sociali, psihologul, cărora le comunică observaţii asupra comportamentului şi stării de sănătate a copilului/tânărului, manifestările deosebite ale acestora pe care le consemnează şi în procesul verbal; răspunde de buna folosire şi păstrare a bunurilor care se află în sectorul pe care îl supraveghează, îngrijindu-se de buna gospodărire, nu permite accesul persoanelor străine sau părinţilor dacă acestea nu au acordul persoanelor în drept, răspunde de copiii care părăsesc centrul în pe timpul programului de lucru, foloseşte un vocabular adecvat şi are o ţinută decentă în timpul programului de lucru;
Actele necesare pentru înscrierea la concurs sunt:
1. Cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare.
2. Copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz.
3. Copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice.
4. Copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor.
e) Cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează.
5. Adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate. Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
6. Curriculum vitae.
7. Alte documente relevante pentru desfăşurarea concursului.
8. Autorizaţii/avize necesare exercitării profesiei.
Concursul se va desfăşura în Piteşti, Calea Drăgăşani, nr.8, et.1 în data de 19 decembrie 2012, ora 10:00, proba scrisă şi 21 decembrie 2012, ora 10:00, interviul.
Depunerea dosarelor se va face până pe data de 20 noiembrie 2012, inclusiv, la Serviciul Resurse Umane din Piteşti, Calea Drăgăşani, nr.8, etaj 1.
Tematica şi condiţiile de participare la concurs se găsesc la Serviciul Resurse Umane.
Relaţii suplimentare la telefon 0248/27.11.31, 271220 int. 24, 25.



