Aproximativ 35.000 de argeșeni-și nu numai-au ales, în noaptea de Înviere, să urmărească slujba de la Biserica Sfânta Vineri din Pitești transmisă de sătre echipa ArgesPlus.
După cum se știe, ordonanțele prin care se dorește prevenirea răspândirii Covid 19 au închis bisericile pentru enoriași. Lumina sfântă a învierii a fost trimisă credincioșilor prin intermediul voluntarilor, iar slujbele au putut fi urmărite doar la TV sau prin intermediul Internetului.
ArgesPlus a venit, atât la Denia Prohodului, cât și la Slujba de Înviere, în sprijinul credincioșilor, transmițând ambele slujbe, în format full-hd, 4 camere, evenimente care s-au bucurat, per total, de o audiență de aproximativ 50.000 de telespectatori.
Încă de la înființarea departamentului de TV Online, ArgesPlus (cu o tradiție în online de peste un deceniu) a reușit să transmită unele dintre cele mai importante evenimente culturale, artistice, sportive și socio-politice din Argeș. În săptămânile următoare, portofoliul de emisiuni va mai cuprinde o emisiunie de sport și alta de divertisment, urmând ca, din toamnă, programul să fie completat cu o emisiune medicală și alta pentru copii.
Hristos a înviat!


