
UPDATE 15:40
Unul dintre pasagerii aflaţi în autocarul care s-a prăbuşit într-o prăpastie în Muntenegru a declarat pentru PRO TV că vina pentru acest accident i-a aparţinut şoferului. Pasagerul, care a scăpat cu câteva răni destul de puternice a afirmat că şoferul depăşise cu mult viteza maximă de 50 km/oră, angajându-se într-o depăşire, în timp ce rula cu 90 km/oră. Acesta a încercat să evite o maşină ce venea din sens invers, a pierdut controlul volanului şi nu a mai putut evita tragedia.
UPDATE 15:10
Conform declaraţiilor oferite de primarul municipiului Curtea de Argeş, Nicolae Diaconu, opt persoane proveneau din acest oraş, trei bărbaţi şi cinci femei, printre care şi un fost consilier local PNL, Nicolae Derviş, soţia sa, dar şi nepotul acestora, în vârstă de 8 ani, precum şi părinţii unui fost consilier judeţean, tot PNL. Unul dintre ghizii grupului de turişti ce se aflau în autocar provenea tot din Curtea de Argeş.
UPDATE 13:55
După ce Ministerul Afacerilor Externe a instituit celulă de criză, Prefectura județului Argeș a luat aceeași măsură, spre a le veni în ajutor celor care doresc să afle informații detaliate despre victimele cumplitului accident. Cristian Soare, Prefectul de Argeș a afirmat că până în acest moment, nu au fost transmise informații detaliate de la Ministerul de Externe, însă ar fi vorba de o cifră neconfirmată, încă, de 6 morți, majoritatea din municipiul Curtea de Argeș, dar și una din Pitești.
19 români au murit într-un accident rutier produs în Muntenegru. Aceştia se aflau într-un autocar al cărui şofer a pierdut controlul autovehiculului şi a căzut într-o râpă. Pasagerii erau români, majoritatea persoane în vârstă, care făceau un circuit turistic Serbia-Croaţia-Muntenegru. Din dispoziţia premierului, un avion militar al Ministerul Apărării s-a deplasat la Podgorica. La bordul său s-a aflat personal medical specializat şi o echipă consulară mobilă. Din echipă face parte şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.
Ca urmare a tragicului accident petrecut în Muntenegru, Celula de criză organizată la nivelul Ministerului Afacerilor Externe informează că, potrivit datelor comunicate de la faţa locului, numărul persoanelor decedate a crescut de la 17 la 18. Ministerul Afacerilor Externe monitorizează permanent evoluţia celorlalte persoane implicate în accident, urmând să acorde întreaga asistenţă necesară. Pentru a veni în sprijinul familiilor victimelor accidentului, reamintim că Celula de criză a pus la dispoziţie două linii telefonice, în regim de permanenţă: un tel-verde gratuit 0800800407 (apelabil doar din România) şi un număr apelabil şi din străinătate – 0214311259. Liniile telefonice sunt valabile pe toată durata activării acestei Celule de criză
Postul de televiziune Realitatea anunță că șase dintre cei dispăruți în accidentul petrecut aseară sunt din Curtea de Argeș. Vom reveni cu amănunte!


