Recent, un suporter al celor de la FC Argeş, stabilit în Capitală a postat pe pagina de Facebook o scrisoare deschisă privind situaţa actuală a clubului alb-violet. Acesta este dezamăgit de faptul că nimeni nu ia măsuri pentru a readuce formaţia piteşteană în fruntea fotbalului românesc. Fanul fără chip se pare că a fost şi la partida cu Astra, pierdută cu 1-4 de elevii lui Iulian Crivac. Citiţi mai jos ceea ce misteriosul suporter a redactat pe contul de facebook “FC Argeş”, merită!
“Echipă cu prestaţie jalnică şi jucători ce par amatori…”
“Dacă nu aţi văzut atmosfera de la meciul amical FC Argeş – Astra, am să v-o descriu eu în câteva cuvinte: o echipă cu o prestaţie jalnică, cu jucători care par amatori, nu care se antrenează zilnic pentru asta, şi care sunt mai interesaţi de majorete decât de meciul pe care-l au, un stadion care stă să cadă, cu iarba crescută pe betoanele nemăturate de când juca Argeşul în Liga I şi bălţi pe unde ar trebui să meargă spectatorii… 100 de fani care sparg seminţe… cu nicio încurajare pentru jucători, doar câteva înjurături din când în când… pe fondul sonor asigurat de preotul din cimitirul de alături. Trist… Cine ar trebui să reacţioneze?
Proprietarul? Sunt mulţi care zic «să plece Penescu»…. dar aceia nu vin cu o variantă de continuare, cu o soluţie. Dăm cu pietre doar (la figurat, uneori şi la propriu…), dar asta ne este educaţia! Nu-l cunosc personal pe domnul Penescu, dar când vezi un asemenea stadion, care ar trebui să fie «casă», îţi faci o impresie… Ar mai putea spune: «Nu-i al meu, e al Primăriei»… Poate că ar trebui să se lase. Oricum, nu e nicio diferenţă între Universitatea Craiova a prietenului Mititelu care nu mai există şi Argeşul de acum.
Managementul? Partida cu Astra trebuia să aibă scop caritabil, ceea ce ar fi presupus ca, măcar în cazul acestui meci, să se fi făcut o promovare a «evenimentului», dar poate domnul manager al clubului ar trebui să aibă alături o persoană care să se ocupe şi de imaginea clubului, promovarea evenimentelor, aducerea suporterilor la stadion, pentru că Argeşul are suporteri, dar s-au inactivat de atâta amar de vreme plină de mediocritate… Ca manager ar trebui să găseşti calea. Altfel? Te laşi şi tu!
Asociaţia suporterilor lui FC Argeş? Cine o simte, ce face? Ne pasă de sportul argeşean… Doar în declaraţii.
Antrenorul? Poate ar trebui să le insufle întâi jucătorilor «spiritul» lui FC Argeş. Aceşti jucători n-au de unde să ştie cum era să joci cu stadioanele pline, să le fie frică marilor echipe să vină la Piteşti, nu mai zic de Dobrin!
Suporterul? El e cheia! Definiţia în sine poate spune că el este cel care «suportă». El este cel care ajută, prin prezenţa lui, şi financiar, şi emoţional! Ştiţi cum ar fi fost meciul cu Astra cu stadionul plin? Sărbătoare! Indiferent de rezultat! Iar jucătorii n-ar mai fi dormit pe teren împinşi de la spate de întreg stadionul. Sunt atâţia care se declară suporteri, dar nu sunt. Nu sunt suporteri doar dacă se declară! Ştii ce le lipseşte? Pasiunea!
Am scris toate astea din pasiune pentru această echipă şi pentru că îmi lipseşte spiritul lui FC Argeş. Îmi lipsesc meciurile în urma cărora, acum ani buni, mergeam cu fruntea sus, chiar dacă jucaserăm cu Steaua sau Dinamo! Poate cei de mai sus vor citi, se vor trezi şi vor realiza că singura soluţie este unirea forţelor! Iar dacă eşti suporter, pune pasiune! Şi haide la stadion! Poate Dobrin, de acolo de sus, va fi mândru! Hai, FC Argeş! Hai, violeţii!”.




IDEEA E CA ARTICOLUL ASTA SA AJUNGA SI LA URECHILE CELOR MENTIONATI MAI SUS. DACA E NEVOIE, MERGEM LA PRIMARIE SI LA SPAGAR ACASA SA-L INFORMAM. NU SE MAI POATE CU BATAIA ASTA DE JOC. AM AJUNS DE RASUL CURCILOR. FC ARGES NU MERITA SITUATIA ASTA.
Nu sunt din Arges dar am rude acolo si la FC ARGES a jucat tatal meu in adolescenta lui…stiu din spusele lui cum era aceasta echipa inainte dar akm nu stiu dc s-a ajuns aici ….noi cu totii cei de la federatie…patronul antrenorul suporterii haideti cu totii sa punem mana de la mana sa ridicam Fc ARGESUL pt k aceasta echipa merita mai mult decat 100 de suporteri care vin la meci doar pt a sparge seminte….:(