„Deşi sunt o fire veselă, n-am avut o tinereţe plăcută. Acum îmi scot pârleala”
Edith Piaf, „În vârtejul norocului”
Cu ocazia Mărţişorului, Teatrul „Al. Davila” oferă publicului piteştean premiera spectacolul „Editih Piaf, în vârtejul norocului”.
Tânăra actriţă Ramona Olteanu şi pianistul Vicenţiu Perniu, împreună cu regizorul Matei Varodi şi scenografa Miruna Varodi au plăcerea de a ne invita mâine în Sala Studio „Liviu Ciulei”, începând cu ora 18, să rememorăm câteva dintre momentele şi şlagărele celei mai iubite cântăreţe franceze a tuturor timpurilor.
Ideea scenariului are ca bază cartea autobiografică „Au bal de la chance”, apărută în traducerea românească în 1966, la Editura Muzicală, în care Edith Piaf practic nu face altceva decât să noteze câteva nume de artişti cu care a colaborat de-a lungul carierei sale, precum şi pe cele ale persoanelor care au avut o determinare esenţială în destinul ei personal şi artistic.
Colaborarea dintre Ramona Olteanu şi Matei Varodi nu este una nouă. Fiind cunoscută mai ales de la spectacolele de estradă, în cadrul cărora îşi expune calităţile vocale şi coregrafice, tânăra actriţă a dovedit disponibilitate şi pentru genul dramatic, jucând alături de Luminiţa Borta, Dan Ivănesei şi Dan Andrei (pe care l-aţi văzut recent în „Însemnările unui nebun”, după N. S. Gogol) în spectacolul „Arca lui Iona”, scris de Florentin Sorescu şi regizat de acelaşi Matei Varodi.
Spectacolul biografic Edit Piaf oferă Ramonei Olteanu şansa de a pune în valoare ambele dimensiuni artistice, mai cu seamă că, aşa cum ne-a declarat chiar ea, atracţia faţă de personalitatea cântăreţei franceze a fost simţită cu deosebită forţă de-a lungul activităţii sale.
Cât de bine va reuşi Ramona Olteanu să intre în pielea personajului Edith Piaf, asta vom afla mâine, de la ora 18, vizionând spectacolul în care, printre altele, va cânta şi refrenul din „Au bal de la chance”:
Danse, danse au bal de la chance,
Danse, danse ma rêverie…