
Spitalul Municipal din Curtea de Argeş a trecut printr-o serie de lucrări de reabilitare în ultimele luni. Au fost construite grupuri sanitare în fiecare salon, a fost renovat laboratorul, iar acum urmează să fie schimbate toate caloriferele şi ţevile din spital, toate fiind vechi din anul 1981, când a fost ridicat spitalul. Acum rămâne de rezolvat doar problema personalului medical, fiind nevoie de şase medici cel puţin pentru a acoperi o serie de specializări.
Tomograf nou de la minister
Spitalul din Curtea de Argeş a primit din partea Ministerului Sănătăţii o listă cu aparate pe care ar putea să le primească în 2012. Cele mai importante dotări pe care ministerul le oferă sunt un endoscop şi un tomograf, şi cum endoscop spitalul are, va beneficia de tomograf. „Costurile vor fi suportate în proporţie de 95% de către spital, iar 5% din costuri vor fi suportate de către bugetul local al municipiului”, spune Ionela Dăneţ, managerul Spitalului Municipal Curtea de Argeş.
E nevoie de şase medici
Unitatea medicală din Curtea de Argeş va scoate, cel mai probabil, şase posturi la concurs pe parcursul acestui an, pentru a acoperi mai multe specializări pentru care nu există medici angajaţi, ci numai colaboratori. Asistenţi medicali sunt destui însă cu medicii este mai greu pentru că nici când sunt scoase poturi la concurs, nu vine nimeni să le ocupe. „Am trimis o adresă către Prefectura Argeş cu necesarul de personal medical, pentru că aşa ni s-a cerut. Noi am solicitat zece porturi de medici, însă ni s-au aprobat şase, ceea ce este destul de bine, aşa că vom organiza concurs pentru specializările unde nu avem medici angajaţi. Singura problemă este să şi vină la concurs”, spune managerul spitalului. Unitatea medicală nu are acoperite următoarele specializări: cardiologie, balneo-fizio-terapie, ORL, oftalmologie, urgenţă şi neurologie. „Acum spitalul arată bine, vom primi şi tomograful, avem paturi suficiente, laborator nou, vom schimba toate instalaţiile şi sperăm să rezolvăm şi problema personalului medical şi sperăm să obţinem o clasificare mai bună cu toate aceste schimbări”, spune Ionela Dăneţ, managerul Spitalului Municipal din Curtea de Argeş.
Spitalul Municipal din Curtea de Argeş va angaja medici
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Lasă un comentariu


