Opt voturi au lipsit pentru ca legea cea mai dorita de catre români sa devina realitate. Proiectul initiat de presedintele UNPR Gabriel Oprea – taxarea marilor averi – este proiectul pe care UNPR si l-a asumat înca din 2010, de la înfiintarea partidului. Am muncit timp de doi ani si jumatate pentru promovarea acestei initiative, la fel cum am facut eforturi pentru mentinerea stabilitatii politice si guvernamentale într-o perioada foarte dificila din punct de vedere economic pentru toate statele lumii.
Proiectul UNPR este unul justificat atât în plan social cât si în plan economic. Legi similare sunt aplicate în numeroase state si initiative asemanatoare se discuta astazi în tari precum Statele Unite si Franta. Daca în astfel de state, mult mai dezvoltate economic, se impune taxarea suplimentara a averilor, cu atât mai mult se impune acest lucru si în România. Tocmai din acest motiv, legea privind taxarea averilor mari ar fi trebuit votata de toate partidele. În fond, sustinerea pensionarilor nu tine de o ideologie anume. Nu tine nici de stânga si nici de dreapta. Tine, în schimb, de interesul national si de pacea sociala. Din pacate, unele partide au pus din nou calculele politice deasupra oricaror alte considerente si au decis sa respinga taxarea averilor.
Votul de astazi arata ca apele în politica româneasca încep sa se desparta. Astazi s-a vazut cine gândeste cu sufletul pentru români si cine nu. Partidele de stânga au votat pentru taxarea averilor. Partidele de dreapta au votat împotriva. Stânga a vrut sa-i ajute pe batrâni. Dreapta i-a aparat pe bogati. Aceasta este principala semnificatie a votului de astazi.
În acest context, UNPR saluta si apreciaza corectitudinea colegilor de la PSD, care au respectat protocolul încheiat cu UNPR si au votat legea privind taxarea marilor averi. UNPR îsi va respecta, la rândul sau, angajamentele, va milita în continuare pentru stabilitate politica si va sustine masurile de stânga si proiectele sociale ale Guvernului.
În egala masura, UNPR îsi exprima dezamagirea fata de decizia fostilor parteneri care au ales sa dea un vot politic negativ initiativei noastre. O initiativa inclusa în protocolul coalitiei în care UNPR a fost partener onest. Inclusiv la dezbaterea organizata de UNPR pe acest subiect, PDL, prin vocea presedintelui Emil Boc, si-a afirmat sustinerea pentru proiectul legislativ. Cu toate acestea, la votul de astazi, PDL nu si-a onorat promisiunea. Ne-am fi asteptat ca fostii parteneri de guvernare sa îsi respecte cuvântul dat, la fel cum am facut-o si noi în toata perioada în care am fost în Coalitie. UNPR a fost un partener loial si a sustinut Guvernul Ungureanu pâna în ultima clipa.
Însusi Emil Boc a declarat public – dupa adoptarea motiunii de cenzura, pe care UNPR nu a votat-o – ca partidul pe care îl conduce nu propune un prim-ministru precizînd ca din acel moment Coalitia si-a încetat existenta. În acel context, Emil Boc a multumit UNPR pentru atitudinea sa, pentru activitatea sa în cadrul coalitiei si sprijinul acordat Guvernului. De asemenea, presedintele Traian Basescu a spus ca UNPR va opta pentru stabilitate politica, iar UNPR a luat decizia de a sustine guvernul Victor Ponta pentru stabilitate, fara a cere nimic altceva decât votarea legii privind taxarea averilor mari, fapt consemnat de altfel în protocolul încheiat cu PSD.
UNPR nu renunta la acest proiect si nici la principiile care au stat la baza initiativei privind taxarea averilor mari. Nu ne dam batuti, nu renuntam la lupta si avem convingerea ca, în cele din urma, vom reusi. Dupa alegerile parlamentare din acest an, într-o noua configuratie politica, cu un legislativ dominat de partidele de stânga, vrem ca o propunere legislativa similara din partea UNPR sa ajunga la vot si sa fie adoptata. Avem convingerea ca oamenii au înteles semnificatia acestui vot si ca la alegerile din toamna îi vor sustine pe cei care într-adevar stiu sa asculte vocea românilor si sa voteze legile de care acestia au nevoie.
Biroul de presa


