Sâmbătă s-a desfăşurat cea de-a patra ediţie a Cupei Mioveni la Darts, prima etapă din calendarul Campionatului Naţional. La această competiţie s-au înscris 82 de sportivi, 74 dintre ei fiind bărbaţi, iar restul de opt au fost femei. Aceştia s-au luptat pentru premiile puse în joc de organizatori, valoarea totala a acestora fiind de 7000 de lei. Clubul gazdă a avut în concurs 14 sportivi, cea mai bună clasare fiind un loc cinci. Trebuie precizat că au fost acordate şi premii individuale, Mircea Voiculeţ fiind recompensat pentru faptul că a reuşit de cele mai multe ori punctajul maxim şi anume 180, această performanţă fiind atinsă de trei ori, iar Kadar Loci pentru cea mai mare închidere, 164 de puncte. Iată ierarhia la finalul competiţiei de sâmbătă:
Feminin
Locul 3: Silvia Nedelcu
Locul 3: Mihaela Ivan
Locul 2: Oana Bârsan
Locul 1: Oana Cimpoca
Masculin:
Locul 3: Kadar Loci
Locul 3: Mircea Voiculeţ
Locul 2: Vlad Popa
Locul 1: Adrian Frim
foto: facebook CS Darts Mioveni


