Bucureștenii și nu numai, au ocazia săptămâna aceasta să ia parte la un eveniment cultural deosebit care a început marți, 22 mai și se desfășoară până luni 28 mai în diverse zone din Capitală. Pe lângă statuile vii, cei prezenți mai pot lua parte și la expoziţii de fotografie şi costume, precum şi alte evenimente, după cum relatează sursa Mediafax.
„Prefaţat de „Noaptea statuilor vivante”, programată marţi, de la ora 20.00, în grădina Casei Filipescu Cesianu, festivalul include peste 100 de reprezentaţii. Manifestarea aduce şi o serie de evenimente conexe, precum demonstraţii de machiaj, expoziţii de fotografie şi de costume, spaţii de documentare cu materiale informative despre teatrul outdoor şi statuia vivantă, proiecţii video.
La ediţia din 2018 a festivalului, statuile Teatrului Masca au ca temă „Strigătele Parisului”. Astfel, organizatorii „îşi propun să aducă în spaţiul festivalului atmosfera colosală a Parisului sfârşitului de sec XVIII şi începutul secolului XIX, cu străzile pline de comercianţi ambulanţi şi mai ales de strigătele acestora, un adevărat concert de o rară vitalitate.
Iniţiat în 2011, evenimentul Teatrului Masca pledează pentru asumarea unei abordări profesioniste pentru o manifestare asociată, de obicei, cu improvizaţia mai mult sau mai puţin fericită.”
Sursa: www.mediafax.ro


