Patru biblioteci din județul Argeș vor beneficia de echipamente moderne și activități educaționale dedicate elevilor, în cadrul unui nou proiect implementat de Fundația Comunitară Vâlcea și finanțat cu sprijinul unei companii private.
Programul se va desfășura în bibliotecile din Merișani, Bogați, Leordeni și Topoloveni și urmărește dezvoltarea educației non-formale, cu accent pe disciplinele STEAM – știință, tehnologie, inginerie, arte și matematică.
„Biblioteci de lucruri” în trei comune din Argeș
Una dintre componentele inedite ale proiectului este dezvoltarea conceptului de „Library of Things” – „bibliotecă de lucruri”. Astfel, bibliotecile nu vor mai împrumuta doar cărți, ci și echipamente și materiale care, în mod normal, sunt dificil de achiziționat individual de către elevi sau școli.
Bibliotecile din Merișani, Bogați și Leordeni vor introduce acest serviciu, în timp ce biblioteca din Topoloveni îl va extinde, după ce a început dezvoltarea sa în martie 2026.
Ideea este ca echipamentele achiziționate să poată fi folosite în mod repetat de comunitatea școlară, reducând costurile și oferind unui număr cât mai mare de copii acces la tehnologii moderne.
Imprimante 3D, realitate virtuală, microscoape și roboți
Lista echipamentelor care vor ajunge în biblioteci include imprimante 3D, ochelari VR, microscoape, roboți educaționali Ozobot și kituri pentru experimente.
Acestea nu vor rămâne simple obiecte expuse în biblioteci, ci vor putea fi integrate în activitatea educațională. Imprimantele 3D, spre exemplu, pot fi utilizate la matematică pentru realizarea unor corpuri geometrice, iar kiturile de experimente vor putea completa orele de fizică.
Roboții Ozobot pot fi folosiți pentru inițierea elevilor în programare și tehnologie, în timp ce ochelarii VR pot transforma lecțiile de istorie și geografie în experiențe interactive. Echipamentele vor putea fi utilizate și în cadrul cercurilor de inventică sau antreprenoriat, inclusiv pentru realizarea unor prototipuri.
Târguri de știință și ateliere pentru elevi
Proiectul nu se rezumă la achiziționarea de tehnologie. Sunt prevăzute târguri de știință, ateliere STEAM, activități pentru dezvoltarea abilităților elevilor și sesiuni de mentorat destinate bibliotecarilor și profesorilor.
Organizatorii urmăresc astfel implicarea școlilor, elevilor și comunităților locale în activități extrașcolare și de voluntariat și transformarea bibliotecilor în spații în care copiii pot experimenta și învăța practic.
Fundația Comunitară Vâlcea consideră că modelul ar putea fi preluat ulterior și de alte biblioteci, în special din comunitățile mici, unde accesul la echipamente educaționale moderne este mai dificil.
Fundația Comunitară Vâlcea și-a început activitatea ca grup de inițiativă în 2018 și a fost înființată în 2019, fiind parte a rețelei fundațiilor comunitare din România. Organizația derulează proiecte prin care încearcă să conecteze resurse financiare, inițiative locale și oameni pentru dezvoltarea comunităților.


