Nefericitul incident s-a produs în cursul zilei de astăzi, în orașul Curtea de Argeș: o tânără s-a ales cu arsuri de gradul I și II, la nivelul mâinii drepte, în urma incendiului la o butelie cu gaz pe care o folosea pentru a încălzi terasa casei de pe strada Voievozilor.
Un echipaj din partea ISU Argeș s-a deplasat la fața locului cu o autospecială cu apă și spumă, dar și un echipaj SMURD pentru preluarea victimei.
Flăcările au fost stinse, iar pagubele materiale reprezintă 3 mp de suprafață arsă.
Potrivit informațiilor, explozia a avut loc din cauza unor scăpări de gaze la robinetul buteliei. Tânăra femeie a vrut să pornească instalația de încălzire, moment în care butelia a luat foc.
Sursa foto: ISU Argeș


