Primăria Municipiului Pitești și Taverna Racilor îi invită pe piteșteni și nu numai să ia parte la un eveniment inedit și în același timp distractiv: „Festivalul Racilor și Fructelor de Mare”.
Începând din data de 2 august și până în data de 5, timp de patru zile, Piața Primăriei, din Pitești, va găzdui evenimentul în cadrul căreia se vor găti doar raci, fructe de mare și pește, toți cei prezenți având ocazia să guste și să se delecteze cu cele mai bune preparate marine făcute de cei de la Taverna Racilor Herăstrău.


