Tichetele sociale electronice pentru elevi defavorizați au ajuns în 110 instituții de învățământ din județul Argeș. Acestea vor fi transmise către părinții celor care se încadrează să le primească.
„Lucrurile nu se opresc aici. Va fi o nouă emisie de astfel de tichete așa că potențialii beneficiari sunt rugați să anunțe școlile și să își facă dosarele. Va fi transmisă o nouă situație în aproximativ două săptămâni. Valoarea fiecărui tichet este de 500 de lei pe an școlar și banii pot fi folosiți până la sfârșitul acestui an. Aceste tichete sociale sunt finanțate din fonduri europene, prin Programul Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate(POAD). Este implementat de Inspectoratul Școlar Argeș. Instutuția Prefectului județul Argeș a identificat destinatarii finali eligibili” transmite prefectul Radu Perianu.