Au controlat tone de portocale, hectolitri de apă sau lapte… Pentru a pune la adăpost imensa industrie farmaceutică, decidenţii din sistem nici nu au luat în calcul şi nici nu vor recunoaşte faptul că tocmai o schemă medicamentoasă sau/şi vaccinurile stau la baza îmbolnăvirii celor peste 40 de copii din Argeş. Deşi provin doar din Argeş şi împrejurimi, aceşti copii nu au fost hrăniţi din aceleaşi surse, nu au fost hidrataţi din aceleaşi surse, başca provin din familii decente, deci ar fi exclus ca aceştia să nu fi primit cele mai bune îngrijiri de la părinţi. Ieri, colegii noştri de la Obiectiv Argeşean au publicat declaraţia unui medic argeşean, care recunoaşte că un vaccin ar sta la baza îmbolnăvirii micuţilor. Amintim că, la nivel naţional, Argesplus a fost prima publicaţie care a avansat ideea că aceşti copii au sistemul imunitar distrus (de aici şi îmbolnăvirea din cauza unor viruşi banali, care se întâlnesc peste tot) tocmai din cauza unui lot de medicamente.
În contextul în care sursa îmbolnăvirii bebelușilor cu sindromul hemolitic uremic nu a fost găsită, un medic de la Spitalul de Pediatrie readuce în discuție subiectul vaccinurilor. ”Din punctul meu de vedere nu s-au investigat toate sursele. Și vaccinul antipoliomielitic, care se administrează copiilor în primele luni de viață, poate avea efecte secundare, în timp, de tipul celor care se întâlnesc acum la bebelușii diagnosticați cu sindromul hemolitic uremic. Iar unuia dintre cei doi copii trimiși recent la București i-a fost administrat acest tip de vaccin. Nu vreau să generez panică în rândul părinților. Spun doar că și această pistă ar trebui luată în considerare. Să se verifice loturile de vaccinuri.”, precizează Emil Popa (foto), medic primar în cadrul Spitalului de Pediatrie Pitești. Mai mult decât atât, medicul spune că inclusiv el a fost victima unui vaccin: ” În 2001, am fost paralizat, de la gât în jos, 10 zile, din cauza reacțiilor adverse date de vaccinul antigripal. La acea vreme, șefei DSP Argeș i s-a pus pumnul în gură să nu vorbească. Dacă și acum punem pumnul în gură…” notează Obiectiv Argeşean.


