În urma cu aproximativ zece ani, daca nu mai mult, într-o emisiune despre Suedia, parca, se vorbea despre continuitate si transformarea spiritului wikingilor în mentalitatea actuala a suedezilor Daca wikingii de alta data erau temuti pentru cruzimea si spiritului lor razboinic, urmasii lor, suedezii de azi, sunt oameni pasnici, adepti convinsi ai pacifismului. Concluzia era ca spiritul unui popor se poate modela, ca nu este un dat implacabil.
De altfel, preocuparea pentru identificarea unui spirit, eventual ancestral si în stare pura, nu mai reprezinta astazi o tema serioasa din punctul de vedere al stiintelor sociale. Cu atât mai putin preocuparea pentru puritate etnica. Ele sunt niste himere, niste constructii ideale. În locul acestor concepte, astazi se opereaza cu ipoteze mai flexibile, care admit existenta unei continuitati, dar totodata iau în discutie diferitele modelari, transformari sau adaptari istorice ale etosului unei colectivitati.
Din fericire, popoarele si culturile comunica si se influenteaza între ele, pastrând în acelasi timp anumite constante stilistice. De aceea românul, rusul sau neamtul se pot întelege în foarte multe privinte pastrând totodata caracteristici stilistice specifice în comportamentul lor. Astazi, cercetarile radicale de tip rasial radical sunt înlocuite cu cercetari de tip cultural, de antropologie a culturii. Bineînteles ca cercetarea se poate desfasura la diferite niveluri, de la cele de suprafata, precum sondajele de opinie, pâna la cele de adâncime, referitoare la anumite arhetipuri sau esente persistente.
Una dintre aceste abordari de adâncime a reprezentat-o la începutul secolului trecut filosofia culturii, domeniu care astazi tinde sa fie înlocuit de etnologie sau de antropologia culturala. Oricum, încercarile de definire a spiritului românesc de genul celor întreprinse de Lucian Blaga în filosofia sa au înca rezonanta, desi din punct metodologic sunt înlocuite de abordari mai actuale, bazate pe teorii mai aplicate.
Un astfel de exemplu îl reprezinta lucrarea academicianului Alexandru Boboc, Forma si valoare în orizonturile filosofiei culturii, care aplica metoda fenomenologica la trei creatii exemplare ale spiritului românesc în spatiul culturii: Miorita, creatia eminesciana si opera lui Constantin Brâncusi.
Fara sa intru în detalii, acestea reprezinta modelari distincte dar nu diferite ale aceluiasi spirit. Astfel, Miorita reda expresia „metafizica” a uneia din atitudinile fundamental umane, atitudinea în fata mortii. Ea reprezinta, spune profesorul Boboc, facând apel la abordarea fenomenologica a experientei religioase a lui Mircea Eliade, o regresie ontologica, printr-un scenariu religios, la un nivel fundamental al existentei, specific unui model de viata si unei prelucrari premoderne. Ea este, în plus, opera colectiva prin excelenta a etosului românesc, în masura în care autorul sau nu este reprezentat de un singur individ.
În ceea ce priveste creatia lui Eminescu, desi redata printr-un singur autor, ea reprezinta chintesenta spiritului românesc în varianta moderna a individului solitar în calitate de geniu. De fapt, dincolo de individualitatea eminesciana concreta, avem de a face cu poeticitatea spiritului românesc în varianta moderna a Romantismului.
Creatia lui Brâncusi, la rândul sau, reprezinta expresia arhetipala, a substratului de adâncime pe care se sprijina ceea ce numim spirit românesc, trecând totusi dincolo de acesta, prin adâncimea sa. Din aceasta perspectiva, spune Alexandru Boboc, lucrarile sale nu reprezinta obiectualizari, ci orizonturi, „ele sunt arhetipuri care îsi anunta doar continuarea […] Caci Masa tacerii este numai aparent o masa… Poarta sarutului – o poarta…”
Abordarea profesorului Alexandru Boboc, reputat germanist si specialist în istoria filosofiei contemporane, reprezinta o cale onesta si temeinica de întelegere a creatiilor din spatiul culturii românesti în contextul creatiilor spiritului uman universal, si nu separat de acesta.
