Un bărbat în vârstă de 38 de ani din comuna Bradu îndeplinea rol dublu în viața iubitei sale. Îi era partener, dar totodată, o ajuta să practice cea mai veche meserie din lume, pe raza municipiului Pitești. Totul s-a întâmplat din noiembrie anul trecut și până în prezent, când pe fir au intrat polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești. În urma unei percheziții la domiciliul acestuia, bărbatul a fost reținut.
„Din cercetări s-a stabilit că, în perioada noiembrie 2021 și până în prezent, bărbatul ar fi înlesnit practicarea prostituției, pe raza municipiului Pitești, de către concubina sa, în vederea obținerii de foloase patrimoniale.
Pentru administrarea patrimoniului, polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiștilor Secției de Poliție Rurală Albota, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința bărbatului, ocazie cu care au identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, suma de 4.000 de lei și trei telefoane mobile. De asemenea, a fost indisponibilizat un autoturism.
După administrarea probatoriului, în ziua de 13 septembrie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior, în cursul zilei de astăzi, fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, potrivit IPJ Argeș.