După doi ani de pandemie, în acest an cele mai multe dintre primăriile orașelor și comunelor din România organizează diferite evenimente culturale, sportive sau artistice care au rolul de a binedispune pe locuitori, dar și pe invitații din alte zone. Cum trăim într-o epocă tot mai digitalizată, iar amintirile despre un eveniment frumos sunt cel puțin la fel de importante ca evenimentul în sine, Argesplus oferă, la cel mai bun raport preț/calitate de pe piață, transmisiunea live a evenimentului dumneavoastră, cu un număr de 2-4 camere, sunet din mixer, format HD sau full HD, pe pagina Argesplus sau pe pagina dedicată. De asemenea, ca element de siguranță, înregistrăm evenimentul la rezoluție de până la 4k, acesta fiind urcat pe canalul de Youtube al Argesplus sau al beneficiarului. Se va oferi beneficiarului și montajul final, cu imagine și sunet reglate în postproducție. De asemenea, pe site-ul www.argesplus.ro, oferim două articole, unul înaintea evenimentului, iar al doilea posteveniment în care vom insera și momente din filmare. Iată tarifele practicate de către televiziunea noastră:
1.Transmisiune cu două camere, pe durata a 4-6 ore, cadru general și close-up, full-HD, sunet profesional din mixer, live pe pagina de Facebook Arges Plus sau a beneficiarului, înregistrare full-HD, arhivare pe canalul de Youtube la cea mai bună rezoluție posibilă, oferirea către beneficiar a stick-ului cu materialele înregistrate, două articole de presă în condițiile de mai sus. Preț: 2000 de lei, plata cash, prin Trezorerie sau bancă, în termen de 15 zile. Firma este neplătitoare de TVA!!!
2. Transmisiune cu trei camere, pe toată durata evenimentului dar nu mai mult de 10 ore, aceleasi conditii tehnice ca la punctul 1, a treia camera fiind necesară pentru preluarea declarațiilor oficialităților locale, ale personalităților invitate, ale cetățenilor simpli etc, fiind necesară și prezența unui reporter: 3200 de lei.
3. În cazul în care evenimentul se întinde pe una sau mai multe zile, prețurile sunt negociabile.
Notă: Calitatea transmisiunii depinde foarte mult de rețeaua mobilă de Internet, de condițiile meteo care pot perturba însăși desfășurarea evenimentului și de alte cauze care nu au de a face cu munca echipei noastre. De preferat, organizatorul să aibă un router de Internet fix la o distanță de maxim 100 de metri! Prezența unei prize de curent la o distanță de maxim 50 de metri de pupitrul de transmisiune cade în sarcina organizatorului. Pentru evenimente desfășurate la mai mult de 50 de kilometri de Pitești, se percepe suma de 100 lei/100 km (distanță calculată dus-întors), preț care va fi adăugat pe factură. Organizatorul se obligă în a oferi membrilor echipei de filmare/transmisiune, cel puțin o masă și băuturile răcoritoare necesare. Pentru evenimentele care se desfășoară la mai mult de 75 de kilometri de Pitești, pe parcursul mai multor zile, organizatorul va oferi cazarea și mic-dejunul pentru echipa formată din 2-4 oameni!