
„Românii si marile gunoaie”
Profesorul Stefan Ropcea propune o solutie eficienta pentru gestionarea problemei gunoaielor aruncate prin preajma oraselor, fara discernamânt. Iata ce spune cititorul nostru:
„În vecinatatea oraselor, pe pajisti, pe terenuri virane, pe malurile apelor sau prin paduri, troneaza gramezi imense de gunoaie. Se arunca moloz, cauciucuri, deseuri plastice, componente auto uzate etc. fenomenul este generalizat si nu poate fi solutionat. Avem, astfel, focare de infectie, o poluare a mediului cu consecinte în viitor si o priveliste dezolanta. Anual, în ziua curateniei, elevii si studentii, oamenii de bine, voluntarii, adica prosti ca mine si ca dumneavoastra, strâng gunoaiele cetatenilor certati cu civilizatia. Efectul este nul deoarece în scurt timp fenomenul se repeta si apar alte gunoaie. Primariile sunt neputincioase, deoarece gunoiul se arunca noaptea, este transportat cu masini, iar faptuitorii nu pot fi depistati. Trebuie analizata cauza. Pentru a scapa de gunoi, trebuie platita o taxa la firma prestatoare. Într-o tara saracita, omul nu poate plati aceasta taxa si prefera sa mearga 2,3 kilometri si sa arunce gunoaiele în drum. Nu-l va ridica nimeni din padure, aceasta fiind a proprietarului si, în mod absurd, tot el este cel care trebuie sa o curete, dar nu o face, iar firma de salubrizare nu lucreaza decât în oras. Eu am gasit solutia: Trebuie ca primaria sa renunte la taxa despre care vorbeam. Nu va pierde prea mult. Va pierde mai mult daca va ridica gunoiul de pe coclauri. Se va face propaganda si locuitorii vor fi înstiintati ca pot depozita orice tip de gunoi în locul unde de obicei se pune gunoiul menajer. Astfel, nimeni nu va fi nebun sa mearga departe sa arunce gunoaiele. Cred ca merita sa facem acest experiment”, spune pitesteanul.


