Ieri, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de conducere fără drept, conducere a unui autovehicul neînmatriculat şi conducere sub influenţa alcoolului, potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș.
Din cercetări s-a stabilit că un tânăr de 22 de ani, din comuna Văleni, judeţul Dâmboviţa, a fost depistat de poliţişti în ziua de 25 august a.c., care conducea o motocicletă pe raza comunei Stoeneşti, fără a poseda permis de conducere pentru categoria din care face parte vehiculul condus, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, din verificări s-a stabilit că motocicleta nu era înmatriculată. După recoltarea probelor biologice, s-a stabilit că valoarea alcoolemiei era peste limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată.


