Miercuri, 8 martie, de la ora 18.00, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Casa de Cultură Bascov organizează un extraordinar spectacol de muzică tradițională românească, cu titlul ,,Un trandafir pentru fiecare!”. Pe scena Casei de Cultură vor urca artiștii de la Doina Bascovului, grupul vocal bărbătesc Rapsozii Bascovului, invitatul special fiind solistul Cristian Pomohaci.
Evenimentul va fi prezentat de Lorena Toma și Gabriel Dumitru. Dorin Oancea și cu Marian Stănoiu asigură coregrafia spectacolului.
Într-un județ în care astfel de evenimente sunt rare chiar și în marile aglomerări urbane, este de invidiat inițiativa celor de la Bascov.
Prețul biletului este de 20 de lei.


