În acest moment, singurul membru UNPR care conduce o instituţie deconcentrată din judeţ este Georgiu Gingăraş, preşedintele filialei argeşene. Acesta este şeful Autorităţii Rutiere Române Argeş şi, după reorganizarea acestei instituţii, este posibil ca Gingăraş să ajungă director pe regiune sau chiar la nivel naţional. În urmă cu trei luni, un al doilea uneperist, Ion Falcă, ocupa funcţia de şef al Direcţiei Sanitar-Veterinare, funcţie în care s-a aflat şi în perioada 2000-2004, pe vremea guvernării PSD.
Ultimul an al acestei legislaturi ar putea aduce câteva schimbări, la nivelul conducerii deconcentratelor argeşene. Astfel, UNPR Argeş ar putea avea noul şef al Administraţiei Apelor Române Argeş-Vedea, care l-ar înlocui pe actualul director pedelist Adrian Moisescu. Zilele trecute, Georgiu Gingăraş a prezentat şi posibilitatea ca Direcţia de Sănătate Publică Argeş, după autosuspendarea Ancăi Alexandrescu (PDL), să fie condusă de Ion Falcă. „Chiar dacă nu este specialist în medicină umană, ci veterinară, domnul Falcă este un bun organizator. Ar fi un câştig pentru acea instituţie, datorită seriozităţii sale,” a punctat Gingăraş.



