Autoritățile au găsit soluția supremă pentru problema urșilor: dacă oamenii nu mai merg la Cetatea Poienari, nici ursul nu mai are pe cine să sperie!
Într-un județ care ar trebui să trăiască din turism, din peisajele spectaculoase, din Transfăgărășan, din munți, din istorie și din legendele lui Vlad Țepeș, autoritățile par să fi descoperit o strategie turistică revoluționară: mai bine nu mai vine lumea!
Ultimul exemplu vine de la Cetatea Poienari, unul dintre cele mai importante obiective istorice ale Argeșului, locul asociat cu Vlad Țepeș și considerat una dintre fortificațiile sale de referință. Deocamdată, turiștii nu mai pot vizita obiectivul individual, ci exclusiv în grupuri organizate de 15-20 de persoane.
Motivul? Un urs apărut în zonă.
Potrivit informării Muzeului Județean Argeș, reprezentanții instituției, împreună cu autoritățile abilitate, au evaluat situația din teren după apariția unui urs în zona Cetății Poienari. Concluzia: obiectivul poate fi vizitat în condiții de siguranță, dar numai în grupuri organizate de 15-20 de persoane, măsura fiind prezentată drept una preventivă.
Cu alte cuvinte: Cetatea este sigură pentru oameni, dar numai dacă oamenii vin la pachet, organizați și supravegheați.
Iar aici apare întrebarea simplă: dacă obiectivul poate fi vizitat în condiții de siguranță, de ce nu poate fi vizitat și individual, cu măsurile de precauție necesare?
Vlad Țepeș n-a avut nicio problemă cu urșii. Noi avem.
Situația are și o doză consistentă de absurd.
Cetatea Poienari este cocoțată în munți de sute de ani. Vlad Țepeș a construit și întărit această fortificație într-o perioadă în care oamenii chiar trebuiau să se descurce cu natura, cu animalele sălbatice și cu toate pericolele vremurilor.
N-aveau telefoane mobile.
N-aveau GPS.
N-aveau drone.
N-aveau sisteme moderne de avertizare.
Și, evident, n-aveau nici grupuri organizate de 15-20 de persoane care să-i însoțească până la cetate.
Și totuși, cetatea a rămas acolo.
Astăzi avem tehnologie, autorități, instituții, personal specializat, rangeri, camere, mijloace de comunicare și toate instrumentele moderne pentru gestionarea unei asemenea situații.
Dar soluția pare să fie: „Nu mai mergeți singuri!”
Eventual, mâine-poimâine: „Nu mai mergeți deloc!”
Turismul din Argeș, între urs și neputință
Problema este că astfel de decizii nu apar într-un vid.
Argeșul are unul dintre cele mai spectaculoase potențiale turistice din România. Are Transfăgărășanul, Cetatea Poienari, barajul Vidraru, munții, traseele, mănăstirile, tradițiile și o poveste istorică pe care alte județe ar da bani grei să o aibă.
Numai că, în loc să transformăm aceste atuuri în avantaje pentru turism, ajungem să punem obstacole peste obstacole.
Iar turismul nu poate fi făcut cu lacătul pe ușă.
Dacă turistului îi spui că nu poate merge acolo singur, că trebuie să aștepte un grup, că accesul este condiționat de organizare și că trebuie să respecte tot felul de restricții, omul poate foarte simplu să aleagă altă destinație.
Și atunci ne mirăm că turismul din Argeș nu explodează, deși avem unele dintre cele mai spectaculoase obiective din țară.
Și ce facem cu ursul?
Aici este întrebarea pe care autoritățile ar trebui să o pună.
Nu „cum îi ținem pe turiști departe de urs?”, ci „cum gestionăm problema ursului astfel încât oamenii și turismul să poată exista în siguranță?”
Pentru că nu putem transforma România într-o rezervație în care omul trebuie să ceară voie animalelor ca să circule.
Nu putem să închidem drumuri, să limităm accesul la obiective, să speriem turiștii și apoi să ne plângem că turismul merge prost.
Și, dacă tot suntem pe această logică, să fim consecvenți până la capăt.
Nu mai construim drumuri, că deranjăm ursul.
Nu mai facem hidrocentrale, că deranjăm peștii.
Nu mai construim pensiuni, că deranjăm pădurea.
Nu mai mergem la munte, că poate apare ursul.
Nu mai vizităm cetăți, că poate apare alt urs.
Și, în cele din urmă, ne retragem frumos în case și așteptăm să ne anunțe autoritățile când avem voie să ieșim.
Că doar Vlad Țepeș n-avea nevoie de turism. Avea cetatea.
Mînzînă și „marele plan” pentru turism
În tot acest timp, conducerea Consiliului Județean Argeș ar trebui să explice public dacă aceasta este strategia pe termen lung pentru Cetatea Poienari.
Pentru că turiștii nu vin în Argeș doar ca să audă povești despre Vlad Țepeș. Vin să vadă cetatea.
Iar dacă accesul devine tot mai complicat, dacă obiectivele sunt închise, limitate sau transformate în experiențe care trebuie consumate strict după programul și regulile instituțiilor, atunci să nu ne mai mirăm că turistul își ia mașina și pleacă în altă parte.
Poate printr-un județ în care obiectivele turistice sunt mai ușor de vizitat.
Și fără să fie nevoie să aștepte să se strângă încă 14 oameni.
„Ursu! Săriți!”
În fond, avem o problemă simplă.
Ursul există. Turistul există. Cetatea există.
Trebuie doar să existe și o administrație capabilă să le pună pe toate trei în aceeași propoziție fără să sacrifice turistul.
Pentru că altfel ajungem la cea mai stupidă soluție posibilă: protejăm obiectivul turistic de turiști ca să-l protejăm de urs.
Iar peste câțiva ani, când nu mai vine nimeni la Poienari, vom putea raporta triumfător:
„Cetatea este în siguranță. Nu mai avem turiști.”
Și, evident, nici ursul n-o să mai aibă de ce să se plângă.
Doar Vlad Țepeș, dacă s-ar întoarce, probabil ar întreba cine naiba a pus lacăt pe cetatea lui.
