Autor: Ana-Iulia Grigore (13 ani)
Era o zi obişnuită ca oricare alta. Eu stăteam aţintită asupra temei de matematică. Dar, am simţit că ochii îmi fug şi privirea mi se înceţoşează. O ameţeală cumplită m-a cuprins şi am simţit cum sunt aruncată dintr-o parte în alta.
M-am trezit într-un loc ciudat cu trei uşi. Una dintre ele era ciudat colorată şi misterioasă. M-am hotărât să intru. O lumină puternică mi-a cuprins faţa şi un peisaj format din cifre m-a făcut să amuţesc. Zeroul forma un loc pe care erau aşezate cifrele unu şi doi, care formau trestiile şi lebedele. Deasupra, cifra trei zbura asemeni unei păsări. Am vrut să mă apropii, însă nu ştiam cât de adâncă este apa. Am decis să deschid a doua poartă. A doua poartă era ornată cu flori de toate culorile. Înăuntru, cifrele patru, cinci, şase, şapte, opt, nouă şi zece jucau hora. Zecele mi-a făcut semn să mă alătur. Mi se părea o nebunie să joc hora cu numerele. Nici măcar nu mai eram nevoită să număr! Am tot jucat şi jucat, dar încă eram curioasă ce se ascunde după cea de a treia uşă. Aşa că mi-am luat rămas bun şi m-am îndreptat către a treia uşă. Mâna îmi tremura pe clanţa uşii şi simţeam cum sunt zguduită de temă. Am deschis uşa, dar m-am trezit pe podea. Am fost trezită de mama, care zguduindu-mă prea mult pentru a mă trezi m-a împins fără să vrea, eu căzând jos.
Oh, dar ce vis a fost? Mi-aş dori să aflu ce se ascunde după cea de a treia uşă! Iar temele la mate să fi fost terminate…
