Weekendul recent încheiat a avut loc a opta etapă, penultima, din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, disputată la Iași. Piteșteanul Valentin Porcișteanu plecase în Moldova cu gândul de a-și asigura titlul. Acest lucru s-ar fi întâmplat dacă termina cursa în fața lui Bogdan Marişca. Vali a avut și ceva ghinion: el a făcut o pană, fapt pentru care a pierdut două minute. El a terminat în afara podiumului, pe IV, iar Marişca pe locul secund. Avantajul în favoarea piteșteanului este de 20,5 puncte faţă de urmăritor. Porcișteanu este încrezător și spune că la Bacău va bea din șampania campionilor. „Am avut ghinion încă de la început. Din păcate Iaşiul nu a fost norocos pentru noi în acest an. Am avut necazuri de la începutul raliului. Am avut probleme electrice, am avut ceva e lucrat la bornă. Până la urmă am pus lucrurile pe picioare, dar am pierdut ceva timp în primele probe speciale. Am reuşit să revenim până la urmă şi am ajuns pe locul 3, iar înaintea ultimelor două probe speciale eram pe locul 2, având un avantaj de şase secunde faţă de Marişca. Am început bine şi penultima probă şi la u moment dat aveam chiar 12 secunde avantaj, dar din păcate am făcut o pană la un moment datşi am fost nevoiţi să schimbăm. Mai aveam 14 kilometri până la final şi nu puteam să mergem aşa pentru că am fi distrus roata şi tot ce era pe acolo, aşa că am fost nevoiţi să schimm. Ne-am mişcat destul de repede, dar chiar şi aşa am pierdut două minute şi am ajuns chiar pe locul 4. Sper ca la Bacău să nu mai am acelaşi ghinion ca în etapa de la Iaşi”, a spus Valentin Porcişteanu.



