La sfârşitul acestei săptămâni, Dâmbovicioara va fi „terenul de joacă” pentru cei care vor să reînvie vechile jocuri tradiţionale româneşti, care iubesc sportul în aer liber şi vor să celebreze Ignatul într-un mod original. Clubul Prietenia, Direcţia Judeţeană pentru Sport Argeş, Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi Argeş, Comitetul Olimpic Român- Filiala Argeş, Asociaţia de Dezvoltare şi Promovare a Sportului sunt organizatorii evenimentului inedit ce va avea loc la Dâmbovicioara, în perioada 17-18 decembrie şi care va purta numele de „Ignatul Argeşean”.
Ştafeta în saci şi alergatul în trei picioare
Zona unde va avea loc întreaga manifestare este Podu Dâmboviţei, unde sunt aşteptaţi toţi cei care vor să ia parte la activităţi clasice, precum tenisul de masă, sau mai inedite, cum ar fi ştafeta în saci, bowling-ul pentru degete, alergatul în trei picioare şi multe altele. „Ne propunem să promovăm sportul şi cultura ca posibil model de comunicare şi educare continuă între oameni. Lăsaţi grijile şi stresul deoparte şi pentru câteva ore să ne amintim împreună de vechile jocuri tradiţionale româneşti”, îndeamnă organizatorii.
Spectacole de pantomimă, muzică şi poezie
Într-o atmosferă cât se poate de boemă, participanţii la acest eveniment vor avea parte de spectacole de pantomimă, competiţii originale, reprezentaţii de muzică poezie şi dans. Evenimentul va începe sâmbătă, la ora 12, după ce în aceeași dimineaţă se vor face ultimele înscrieri la competiţii, primul spectacol programat fiind cel al Ansamblului Oratia şi a invitaţilor săi. Vor urma apoi competiţiile sportive, concursuri culturale şi de la ora 19 seara va începe seara distractivă, iar organizatorii promit multe surprize. Duminică sunt programate alte competiţii precum trasul frânghiei, şotronul sau de-a „prinselea” în grup, festivalul încheindu-se cu festivitatea de premiere.



