Verificări în unitățile de învățământ! Un profesor fuma împreună cu elevii

În urma incidentului care a avut loc în luna mai la Creșa Nr. 6 din Pitești, unde o educatoare a fost prinsă că lovea copiii, Instituția Prefectului a format o comisie de control, din care făceau parte mai multe instițuții, poliție, jandarmerie, ISU, DSP. În timpul controalelor la creșe, grădinițe, școli și licee din Argeș, au avut loc două incidente. La una dintre unitățile de învățământ, reprezentanții comisiei au fost opriți la poartă de gardian, care le-a spus că nu pot intra, pentru că se așteaptă un control de la Prefectură. La o alta, un profesor a fost găsit în timp ce fuma cu elevii. Acesta a motivat spunând că nu se afla în incinta școlii, ci în curte. În urmă cu câteva momente, prefectul Radu Perianu a susținut o conferință de presă, în cadrul căreia a prezentat rezultatele verificărilor care au fost efectuate.

„În urma informațiilor legate de un incident ce ar fi avut loc la o creșă din Pitești, am cerut înființarea unui comisii mixte care să verifice unitățile de învățământ. Am solicitat informații de la instituții din județ și am primit date de anul trecut până în prezent.

Încep cu informații legate de 97 de fapte penale cu incidență în unitățile de învățământ sau în zona adiacentă. Cele mai multe infracțiuni au fost sesizate privind “lovirea sau alte violențe”, 64. De asemenea, polițiștii au fost sesizați și de 8 infracțiuni privind “purtarea abuzivă” , 8 infracțiuni de furt, 7 apeluri pentru “portul sau folosirea de obiecte periculoase”, 4 de amenințare, 3 privind abuzul în serviciu. Din păcate, în mediul rural a fost sesizată și o infracțiune privind “agresiunea sexuală”, o alta de distrugere și una privind “ultrajul contra bunelor moravuri”.

Jandarmeria Argeș a constatat 175 de fapte cu caracter contravențional petrecute în școli. 137 pe consumul de tutun, 29 legate de ordinea și liniștea publică și 9 fapte legate de combaterea efectelor pandemiei de COVID 19.
Sancțiunile au fost aplicate pentru 163 de elevi!

Referitor la fumatul în unități de învățământ, am făcut și noi o verificare. Chiar colegii din Prefectură au surprins mai multe persoane care nu respectau această lege. În consecință, am cerut Poliției Argeș și Jandarmeriei Argeș să transmită către Inspectoratul Școlar Județean datele celor prinși că au fumat în școli. Iar, conducerea ISJ să ceară ca ei să fie sancționați și conform regulamentelor de ordine interioară. Printr-o adresă am solicitat să fie transmise informații nominale cu avertismentele sau amenzile date încă din 2021 până în prezent.

Pe partea de norme de igienă, în 2021 Direcția de Sănătate Publică a făcut 774 de controale, iar de la începutul anului 2022 și până acum a avut 89 de acțiuni de control.
Verficările au fost făcute în unități pentru preșcolari, școli primare și gimnaziale, licee și postliceeale, dar și la unități de învățământ special, after-school, internate, bucătării ale unităților de învățământ, unități de catering, centre de plasament și tabere școlare.
În perioada pandemiei, cele mai multe sancțiuni au fost pe parte de măsuri. Adică nu erau purtate măștile de protecție, nu erau dezinfectanți sau erau expirați, nu se făcea triajul epidemiologic. Au fost găsite și nereguli la cabinetele medicale școlare, grădinițe fără apă potabilă, iar la o tabără școlară chiar a fost suspendată activitatea. Unul dintre motive era faptul că nu avea autorizație sanitară de funcționare. Sala de mese nu avea apă curentă.

Lipsa apei curente a fost o problemă constatată și la o școală generală din Argeș. Acolo este nevoie de de intervenția primăriei, trebuie cumpărat un generator electric care să asigure funcționarea sistemului propriu de apă. Pompa care era folosită funcționează cu intermitențe pentru că sunt variații de intensitate a curentului electric.

Vă spuneam că au fost controale și la unități de catering. 9 astfel de locații au fost verificate. La 5 dintre ele au fost găsite probleme, toate legate igienă.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș a avut ca obiectiv să verifice 10 furnizori de hrană din Argeș. La unul nu a mai fost posibil. Le-a făcut o surpriză și și-a suspendat activitatea până să vină inspectorii în control.

La un restaurant nu se făcea dezinfectarea periodică. La un altul, suprafețele de lucru sau spațiile de depozitare nu erau igienizate și a mai fost o problemă legată de afișarea alergenilor.

Le-am atras atenția primăriilor să se pregătească bine pentru următorul an școlar. În sensul că, autoritățile locale sunt răspunzătoare de trei lucruri foarte importante.

  1. Situația tehnică a microbuzelor școlare.
  2. Dotarea cabinetelor școlare
  3. Bursele

Voi reveni și cu alte informații legate de activitatea acestei comisii. Am făcut o sinteză a informațiilor și, după controale, cei găsiți în neregulă evident că au primit termene să se pună la punct.
Referitor la dosarele penale, nu este în atribuțiile mele să mă pronunț. Acolo, știți bine cum stau lucrurile, se ocupă anchetatorii și un răspuns va veni tot din partea dânșilor.

În ceea ce privește normele de igienă și alte probleme, mesajul meu este unul ferm! Cine nu își respectă obligațiile, nu are ce să caute în orice domeniu de business care implică unități de învățământ” transmite Prefectura Argeș.

Facebook Comentarii
Evalueaza articol !
[Total: 0 Average: 0]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.