,
F.C. Argeş – CSM Rm. Vâlcea 3- 0 (0- 0)
În weekend FC Argeș a disputat partida cu CSM Rm. Vâlcea, echipă antrenată de aproape două săptămâni de Constantin Schumacher. Jocul s-a disputat pe terenul II de la stadionul „Nicolae Dobrin” în prezența a circa 1.000 de spectatori, record pentru alb-violeți. După o primă parte destul de echilibrată, în oaspeții au ratat două mari ocazii de gol, dar echipa lui Viorel Dumitrescu a profitat de faptul că era mai familiarizată cu terenul şi a avut o posesie ceva mai bună. În mitanul secund băieții au fost mai atenți și au reușit să marcheze în trei rânduri fără să primească niciunul. Căpitanul Dulcea a fost în mare formă. Negoiță a deschis scorul în minutul 60 din pasa vetereanului. În minutul 70 Dulcea a înscris pentru 2-0. Roland Stănescu a pecetluit soarta partidei în minutul 92
„Timp de peste 60 de minute a fost un joc echilibrat, plăcut, şi în care am avut câteva ocazii de a înscrie. De aceste 60 de minute sunt mulţumit. Consider că scorul este nemeritat. La echipa noastră s-a adeverit faptul că, dacă primim gol, nu putem să revenim. Am ratat în prima repriză trei ocazii de gol, şi dacă ratezi astfel de ocazii, apoi primeşti gol. Din păcate pentru noi, am avut foarte mulţi jucători accidentaţi, şapte la număr. Acest lucru s-a văzut în teren… Nici jucători care să ne ajute şi să poată juca în astfel de meci n-am avut”, a spus tehnicianul oaspeților Constantin Schumacher.
„Vreau să felicit echipa pentru atitudinea pe care a avut-o la acest meci. În prima repriză nu ne-a ieşit jocul pe care l-am vrut, dar ne-a ieşit în cea de-a doua. De la golul lui Negoiţă a fost o descătuşare a echipei noastre, atunci când am deschis jocul pe cele două benzi. Echipa noastră a avut un plus fizic, şi asta a contat enorm în economia şi soarta meciului. ”, a declarat antrenorul alb-violeților Viorel Dumitrescu.
Echipele
FC Argeş: Croitoru – Voicu, Negoiţă, Botea, Briceag – Alin Popa (min. 90, Iancu), Cârstoiu, Răuţă, Manole (min. 88, Stancu) – Doman, Dulcea (min. 89, Stănescu).
CSM Rm. Vâlcea: Toma – Eremia, Stoica, Popescu, Vătăjelu – Daouda, Andrei Neagoe, Nicolae, L. Traore (min. 88, Vlad )- N’ Kongue, Vasile.
Arbitri: Marius Băcăneală (Galaţi), Daniel Mitruţi (Craiova), Mihai Iliescu(Craiova).


