Perfomanța cere timp oriunde, dar mai ales în sport. Rezultatele nu pot veni peste noapte iar în acest domeniu este nevoie de multă răbdare. De numai trei ani au avut însă nevoie micuțele sportive de la secția de volei a CS Dacia Mioveni 2012 pentru a se califica la un turneu final. În acest sezon, fetele Danielei Bezdedeanu își propuseseră doar calificarea la turneul semifinal, iar obiectivul a fost depășit fără mari emoții. Un singur pas le mai desparte acum de titlul de campioane naţionale, după ce duminică după-amiază au reuşit să se califice la Turneul Final, în urma succesului cu 3-1 obținut în compania celor de la CSM A București. Această fază a competiției s-a desfășurat chiar la Mioveni, în fața unui public entuziast, rasplătit de alb-albastre cu victorii pe linie, după ce au câștigat sâmbătă, 26 martie disputele cu CSS Târgoviste și cu CSS 5B Bucureşti (scor 3-0 în ambele partide). deși va fi o misune dificilă, dar nu una imposibilă, în lupta pentru cucerirea titlului naţional, CS Dacia Mioveni 2012 se va duela cu celalalte șapte câştigătoare în tuneele semifinale.Viitorul sună bine în voleiul argeșean: Mioveniul la turneul final!
Perfomanța cere timp oriunde, dar mai ales în sport. Rezultatele nu pot veni peste noapte iar în acest domeniu este nevoie de multă răbdare. De numai trei ani au avut însă nevoie micuțele sportive de la secția de volei a CS Dacia Mioveni 2012 pentru a se califica la un turneu final. În acest sezon, fetele Danielei Bezdedeanu își propuseseră doar calificarea la turneul semifinal, iar obiectivul a fost depășit fără mari emoții. Un singur pas le mai desparte acum de titlul de campioane naţionale, după ce duminică după-amiază au reuşit să se califice la Turneul Final, în urma succesului cu 3-1 obținut în compania celor de la CSM A București. Această fază a competiției s-a desfășurat chiar la Mioveni, în fața unui public entuziast, rasplătit de alb-albastre cu victorii pe linie, după ce au câștigat sâmbătă, 26 martie disputele cu CSS Târgoviste și cu CSS 5B Bucureşti (scor 3-0 în ambele partide). deși va fi o misune dificilă, dar nu una imposibilă, în lupta pentru cucerirea titlului naţional, CS Dacia Mioveni 2012 se va duela cu celalalte șapte câştigătoare în tuneele semifinale.
Niciun comentariu





