Necesitatea unora de a face un ban în plus îi împinge, de multe ori, să treacă peste legalitate. Așa a făcut, ieri, Vasile Bucur, în vârstă de 45 de ani, din comuna Stâlpeni. Bărbatul a încercat să vândă aproximativ 540 de țigarete, dar până să termine stocul, a fost prins de polițiștii care treceau prin fața casei sale. Țigările au fost confiscate de agenții Gărzii Financiare, iar ghinionistul vânzător a fost amendat.
Vindea țigări de contrabandă în fața casei
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Lasă un comentariu


