Fotbaliştii de la FC Argeş se pregătesc de cel mai important meci din acest tur de campionat. Echipa argeşeană va întâlni Petrolul Ploieşti, joi, de la ora 17, pe stadionul Nicolae Dobrin. Confruntarea dintre piteşteni şi ploieşteni este un derby de mare tradiţie al fotbalului românesc având în vedere istoria şi palmaresul pe care le au în spate cele două grupări. Partida care va avea loc pe stadionul din Trivale face parte din etapa cu numărul 10 a Ligii 2 Casa Pariurilor şi ţine capul de afiş al acestei runde. Ambele echipe traversează o formă sportivă destul de bună iar iubitorii fotbalului aşteaptă un meci spectaculos, cu multe goluri. Înaintea acestui duel, FC Argeş ocupă locul 5, cu 18 puncte, adunate în 9 etape, în timp ce Petrolul se situează pe locul 2, cu 19 puncte.
Vor să câştige derbyul orgoliilor!

Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Lasă un comentariu