Astăzi, în cartierul piteștean Războieni, a avut loc o conferință de presă mai atipică, desfășurată în aer liber. Asociația civică „ADEVĂR ȘI DREPTATE ARGEȘEAN #activAG Pitești, împreună cu consilierul liberal Narcis Sofianu amers în Războieni pentru a vedea clar ce nereguli există. Argeșenii liberali au inițiat o campanie de strângere de semnături dar și propuneri din partea… cetățenilor care locuiesc în cartier.

Campania a ceea ce îi nemulțumește pe cei care locuiesc în cartierul Războieni și totodată și for,ularea unui amendament la bugetul local pe anul acesta ținând cont de părerile cetățenilor.

Pentru acestea, toți locuitorii cartierului sunt indrumați să vină cu propuneri până la data de 24 aprilie cel târziu, aceasta fiind ziua în care se va vota bugetul de către Consiliulo Local.

Consilierul liberal, Narcis Sofianu, în calitate și de prim-vicepreședinte al PNL Pitești a declarat că „Vrem să implementăm în Pitești proiectul bugetului participativ. Începem cu cartierul Războieni, pentru că este unul văduvit de investiții serioase. Oamenii au multe așteptări privind curățenia, iluminatul public, siguranța, locurile de parcare și așa mai departe. Cetățenii acestui cartier vor fi primii care să ne spună ce investiții doresc să se facă în Războieni. Vom susține în Consiliul Local un amendament la bugetul local pe baza propunerilor. Este un proiect demonstrativ pentru sistemul de buget participativ, pe care îl vrem implementat din 2020 în Pitești”.

Reprezentanții asociației se pot contactade către cetățeni astfel:

  1. – propuneri scrise pe e-mail cartierrazboienipitesti@gmail.com;
  2. – propuneri scrise prin mesaj la adresele de pe FaceBook:
  3. a) https://www.facebook.com/adevarsidreptateargesean/
  4. b) https://www.facebook.com/NarcisIonutSofianu/

Obligatoriu la 1 și 2: Nume Prenume, bloc, scara și eventual un număr de mobil.

  1. – discuții directe cu membrii grupului civic #activAG Pitești care se vor deplasa după ora 1700 în cartierul nostru;
  2. – propuneri scrise la adresa din zona Piață Războieni, Complex Comercial Profi, biroul de lângă cizmărie (0762631357);
Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here