După o perioadă de izolare istorică, România este forţată să iasă în largul lumii. Cel puţin după integrarea în NATO şi UE. Procesul de globalizare şi interdependenţă economică şi culturală ne obligă să adoptăm atitudini noi, care pun la încercare vechile noastre reprezentări sociale. Procesul de migraţie, aş spune în masă, a populaţiei, alături de liberalizarea comunicării şi accederea, cel puţin prin media, în alte zone de cultură ne obligă la călătorii reale sau virtuale în urma cărora preluăm reprezentări şi valori noi, nespecifice nouă, dar nu neapărat dăunătoare.
Alături de aceste căi, există alte pârghii şi interese prin intermediul cărora se lucrează la modelarea acestor reprezentări. Un astfel de exemplu este recenta propunere de reorganizare administrativă a României. Înainte de a fi o măsură concretă, cred că este un experiment de psihologie şi inginerie socială prin care se testează anumite forme de rezistenţă la schimbare a populaţiei. Este vorba de o populaţie asupra mentalului căreia s-a lucrat necontenit în ultimii douăzeci de ani, fie prin schimbările şi şocurile economice, fie prin schimbările în sistemul de învăţământ, fie prin agenda impusă de mass-media.
La ora actuală, dacă se doreşte o astfel de reorganizare administrativă a ţării, ea poate fi acceptată cu uşurinţă de către populaţia românească, pe care nu cred că o interesează prea mult în ce judeţ trăieşte, ci cum trăieşte. Cu toate acestea, deşi o reorganizare administrativă a României se impune şi va fi realizată, nu cred că se va realiza sub forma a opt judeţe mari, ci eventual a şaisprezece. Principala piedică o va reprezenta populaţia de etnie maghiară, mult mai uşor de mobilizat în jurul unei identităţi regionale, dacă nu naţionale, decât populaţia românească. Lucru de altfel şi anunţat recent de către Kelemen Hunor, preşedintele UDMR. Aşadar, cred că în stadiul actul este vorba doar de un proiect provizoriu, un fel de test de reacţie.
Regruparea actualelor judeţe în regiuni mai mari va conduce la o serie de beneficii din punct de vedere economic şi din punct de vedere social. Va reduce o serie de costuri şi va diminua tendinţa de feudalizare a ţării. Va creşte mobilitatea socială şi mobilitatea de deplasare, care oricum este impusă de către dispariţia locurilor de muncă în anumite zone. Nu ştiu dacă se vor crea noi identităţi regionale, dar cu siguranţă se vor stabili afinităţi mai puternice între diversele identităţi locale dintr-o astfel de regiune. Va creşte de asemenea responsabilitatea socială a centrului faţă de zonele mai puţin dezvoltate. Lucru care cred că este destul de benefic şi care la nivel regional va fi mai bine gestionat decât este acum la nivel naţional. Mă gândesc că o regiune precum este cea din sudul Moldovei va fi mult mai bine gestionată de zona bogată a Dobrogei. Nu în ultimul rând, cred că este un pas în plus pentru apropierea de realitatea din UE, unde regiunile sunt mai mari, iar mentalitatea cetăţenilor în privinţa mobilităţii este mult mai deschisă. De altfel, mulţi români care călătoresc sau lucrează în străinătate cunosc foarte bine această realitate. O astfel de situaţie i-ar responsabiliza mai mult pe administratorii acestor regiuni în a fi interesaţi să pună la punct o infrastructură adecvată.
De multe ori în istorie, formele şi infrastructura au reuşit să lucreze mai eficient asupra mentalităţilor decât ideologiile şi diversele tipuri de morală. Reorganizarea bate la uşă şi indiferent dacă va urma modelul propus de către PDL sau USL, ea ne va împinge mai aproape de condiţia europeană prezentă, care înseamnă mobilitate, comunicare, interacţiune pe zone cât mai largi, între cât mai mulţi oameni, sub cât mai multe aspecte. Cred că în felul acesta tehnic se vor sparge în timp multe rele care ţin de micimea orgoliilor şi intereselor locale.
