La lansarea recentei sale cărţi, Imperialism în postcomunism – Geopolitica dezordinii în fostul lagăr socialist, Cozmin Guşă mărturisea că a scris această carte pentru ca „tinerii români să înţeleagă în ce context geopolitic se află astăzi România”. Dacă cineva ar fi dorit să-i dea o replică sarcastică sarcasticului Cozmin Guşă i-ar fi spus probabil că mare parte din tinerii români de azi sunt preocupaţi de alte teme decât geopolitica. Vina nu este doar a lor, bineînţeles.
Sarcasmul ipoteticei replici mi-a adus în minte conceptele „deschiderea care se închide” şi „închiderea care se deschide” din complicatul limbaj al lui Constantin Noica şi deopotrivă contrastul dintre curiozitatea nesăţioasă a tinerilor din lumea închisă a comunismului românesc şi ignoranţa celor din societatea superinformaţională de azi. Cred că nici Noica nu credea că abstracţiile sale se pot întrupa atât de concret în realitate.
Întrebarea este de ce s-a ajuns aici? Răspunzând abstract, vom spune că după o „închidere care s-a deschis” am avut de a face cu o „deschidere care s-a închis”. Nu vi se pare că-l auziţi pe Ion Iliescu sau pe …?
Cozmin Guşă este un tip care cel puţin pe mine mă contrariază din mai multe puncte de vedere: de la misterioasele şi subitele sale apariţii (şi dispariţii) în funcţii politice importante la partide antagoniste, până la veridctele sale inchizitoriale dublate uneori de aroganţă. Recunosc însă inteligenţa şi luciditatea sa în materie de analiză şi dedesubturi politice românești. Dincolo de imaginea sa publică, nu ştiu exact cine este, îi apreciez câteva calităţi care lipsesc deopotrivă atât analiştilor politici cât şi politicienilor locali: luciditatea, radicalitatea argumentativă şi tenacitatea. Este unul dintre puţinii care pe măsură ce demască (din interior) putrezicunea vieţii politice autohtone are tenacitatea, forţa analitică şi argumentativă de a considera că se poate depăşi acest impas. Aş spune că de la Silviu Brucan încoace, Cozmin Guşă ar putea sa devină singurul posibil analist politic care are experienţa şi capacitatea de a vorbi din interiorul fenomenului abordat şi care, în plus, nu se izmeneşte în faţa politicienilor.
Cartea amintită mai sus (sper să o procur şi eu), care reprezintă probabil sinteza recentei sale teze doctorale în sociologie, s-ar putea constitui într-un răspuns plauzibil la problema dezordinii actuale din România. O problemă care ne interesează pe mulţi.
