Bostonul este un oras de pe Coasta de Est din SUA, cu o arhitectura ce pastreaza influenta europeana a perioadei coloniale, fiind totodata unul dintre principalele centre universitare ale Statelor Unite. Nu am fost niciodata în SUA, deci nici în Boston. Asta nu te împiedica însa sa cunosti si sa simpatizezi un anumit colt de lume de la distanta, desi într-un mod foarte apropiat. As putea spune ca sunt un simpatizant al Estului SUA si nu al partii de Vest. Daca în Vest, orase precum Los Angeles sau San Francisco sunt exemple standard ale visului american, în Est, Boston, Philadelphia sau New York (odinioara New Amsterdam) sunt simbolurile Luminilor americane, prin promovarea unor valori specifice acestora precum libertatea si educatia. Un cetatean liber, în adevaratul sens al termenului, adica unul cu demnitate si initiativa, nu poate fi decât unul „luminat”, prin educatie bineînteles.
Cel putin doua carti, hai sa le spun cu rol formativ în ceea ce ma priveste, fac referire la Coasta de Est, la Noua Anglie (New England). Este vorba despre Autobiografia lui Benjamin Franklin si Despre democratie în America a lui Alexis de Tocqueville. Prima, dupa cum avea sa constate si Max Weber în Etica protestanta si spiritul capitalismului, poate fi data ca exemplu pentru virtutile care stau la baza reusitei unui capitalist, precum munca, cumpatarea, perseverenta etc. În fond sunt virtutile puritane, redate succint în lozinca Labor et fides! (Munca si credinta). Dar ce m-a impresionat cel mai mult când am citit-o, prin adolescenta, a fost perseverenta lui Franklin pentru educatia si autoeducatia cetateanului, exprimata de exemplu prin înfiintarea primei biblioteci publice din Philadelphia, prin punerea la comun de catre un grup de prieteni a mai multor carti. În ceea ce priveste lucrarea lui Tocqueville, ea mi-a fost pilduitoare prin mai multe aspecte. Evoc doar uimirea lui Tocqueville fata de „spiritul democratic”, exprimat prin capacitatea de initiativa si de auto-conducere în ceea ce priveste gestionarea, înainte de toate, a aspectelor zilnice ale vietii, precum întretinerea scolilor, a bisericilor, plata darilor catre Administratia Federala. Cât s-a mai pastrat din acestea acolo? Cred ca destule, cel putin cele esentiale.
Zilele trecute am trecut cu un prieten pe lânga noua cladire impunatoare a tribunalului local. Prietenul a remarcat cu aceasta ocazie: „Astia investesc banii doar în asa ceva!”. I-am povestit atunci ca prin ’90 am vazut un documentar despre Boston, în care – dupa ce se prezentase importanta universitara a orasului, cu facultati de diferite feluri, unele scumpe, altele mai accesibile, altele întretinute de stat – comentatorul conchidea ca statul american considerase ca era mult mai usor de întretinut o scoala decât o închisoare!
Într-un fel, tot la ideea luminarii se facea apel, dar într-o exprimare pragmatica. Pâna la urma este o problema de ce model alegem si propunem. Cred ca si în Pitesti exista unul sau mai multi Benjamin Franklin; problema este, din câte îmi dau eu seama, ca se prefera si se poarta Al Capone.
