Chiar dacă imaginea nu este întotdeauna una cu esenţa, ea ne indică totuşi ceva, ceva marginal sau poate chiar lipsa. Lipsa substanţei. Cei mai caraghioşi oameni sunt cei care vor să pară ceea ce nu sunt.
Este o mare greşeală ca de dragul esenţei să dispreţuim imaginile, aceste apariţii efemere de o clipă, de o zi, o lună sau de un an. Mai ales într-o lume în care viteza şi industria audio-vizualului ne îngreunează din ce în ce mai mult accesul la esenţial. Precum există o industrie a imaginii, există şi ştiinţe ale imaginii, cu beneficiari şi furnizori. Dintre beneficiari, politicienii sunt adevărate bestii ale imaginii, ghidate când de instinct, când de specialiştii ascunşi în spatele lor. Cât despre ştiinţele imaginii, mai recentă, cel puţin ca denumire, este imagologia sau ştiinţa studierii influenţei reprezentărilor mentale asupra indivizilor umani. Presupoziţia centrală în acest tip de studii este că indivizii, înainte de a fi producători, sunt purtătorii şi transmiţătorii pasivi ai unor astfel de reprezentări. Pe scurt, gesturile şi mesajele indivizilor au o bătaie mai lungă decât îşi dau seama chiar purtătorii lor. Lucru cu atât mai valabil în cazul politicienilor, personaje de notorietate publică cu un grad mare de expunere, care sunt deopotrivă agenţi de influenţă şi insecte de disecţie pentru specialiştii avizaţi.
Ce legătură poate fi însă între Vladimir Putin şi Emil Boc? Există câteva puncte comune şi diferenţe notabile. Ambele personaje deţin în prezent funcţia de prim ministru, ambii sunt bărbaţi, amândurora le place să apară în public dând dovadă de măiestrie în meserii şi arte nespecifice unui prim ministru. În fine, ambii sunt insensibili în faţa suferinţei şi a morţii dacă este să ducă la capăt obiective ale puterii.
Aşa cum am spus, dincolo de asemănări există diferenţe notabile. În continuare, le voi aminti pe cele relevante. Statul pe care îl conduce Putin are încă pretenţii de mare putere, statul condus de Boc este la mâna unor instituţii internaţionale precum FMI. Apoi, cu toate că politicile lui Putin şi Boc au avut victime colaterale, suferinţă şi morţi, ele sunt total deosebite: victimele lui Putin provin în general din domeniul armatei sau din conflicte armate, precum războiul din Cecenia, actele teroriste etc.; victimele lui Emil Boc sunt din rândul populaţiei paşnice, bugetari, pensionari, bolnavii de cancer, ele nefiind rezultatul unor măsuri active, ci a unor măsuri pasive precum tăieri de fonduri şi închideri de spitale. Dar aspectul cel mai important al acestor politici este că în timp ce Putin are propriile obiective, Boc este instrumentul obiectivelor altuia.
În ceea ce priveşte imaginea, aşa cum spuneam, amândurora le place să apără în public exersându-se în diferite arte şi meserii. Lui Putin îi plac artele marţiale şi mai face câte o demonstraţie de judo, lui Emil Boc îi place muzica cuminte şi, dacă ar fi fost lăsat în pace, poate ar fi devenit un dirijor onest de fanfară de promenadă în vreun ştrand sau grădină publică. Lui Vladimir Putin îi place să conducă avioane cu reacţie sau să coboare la mare adâncime în Lacul Baikal în vreun mini-submarin. Emil Boc, în schimb, preferă să cosească, declară că-şi calcă singur pantalonii şi, după cum ne-a arătat acum câteva zile, are curajul să se cocoaţe la manşa unui mare excavator de pe o mare autostradă (… în lucru deocamdată).
Spuneţi dumneavoastră acuma, pentru a nu îngreuna articolul şi cu alte exemple, nu este grăitoare imaginea pentru ceea ce vrem să fim, dar mai ales pentru ceea nu reuşim să fim fiecare dintre noi, luaţi individual sau ca grup?
